TEODOROVICI: "Vom propune modificarea OUG 114 din dialog, nu din constrângere"

T.T.
Politică / 19 martie 2019

Eugen Teodorovici (Sursa foto: Twitter)

Eugen Teodorovici (Sursa foto: Twitter)

Actualizare Teodorovici, către Opoziţie: "Îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg ceea ce scrieţi în moţiunile dumneavoastră"

Îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg ceea ce scrieţi în moţiunile dumneavoastră, cu greşeli gramaticale încă de la primele paragrafe şi prea multă politică în interpretarea unor fenomene economice de bază, a declarat, ieri, în Plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la dezbaterile pe moţiunea înaintată de Opoziţie.

"De altfel, această a cincea moţiune ca ministru, a treia ca ministru de Finanţe, nu face decât să-mi accentueze dezamăgirea că partidele parlamentare permit evidenţierea unor scribi sau copişti demagogi şi nu înţeleg că lucru cel mai rău pe care îl pot face este să nu faci nimic, şi aceasta în detrimentul adevăraţilor profesionişti care nu-şi mai găsesc locul din cauza primilor. Recunosc că îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg ceea ce scrieţi în moţiunile dumneavoastră. Greşeli gramaticale încă de la primele paragrafe, enunţuri incorecte din punct de vedere economic, corelaţii înţelese greşit, date statistice incorecte sau interpretate partizan. În general, prea multă poezie, prea multă politică în interpretarea unor fenomene economice de bază. Un ghiveci de greşeli, neînţelegeri şi inconsecvente. M-am săturat până şi eu să contracarez greşeli economice şi mi-am permis să fac şi eu un experiment. Am rugat un student de la Facultatea de Economie să-mi spună punctele tari şi punctele slabe ale moţiunii. Fără să divulg cine îşi asumă acest document. Ce spune studentul ? Se spune că nu există nicio prognoză publică cu încasările pe 2019. Răspuns: 'Chiar eu am citit atât în proiecţia de pe buget şi în strategia fiscal-bugetară. Le-am găsit pe site'. Se afirmă că prevederile Ordonanţei 114 aduce pierderi pentru consumatori români. Răspuns: 'Cum sunt afectaţi românii dacă vor plăti facturi mai mici la utilităţi? Pierdem dacă vom plăti dobânzi mai mici la credite? Este o pierdere pentru români dacă salariul din construcţii va fi de 500 de euro? Nu ne dorim staţiuni de turism balnear sau universităţi în oraşele noastre?'. Sunt întrebări legitime", a precizat Teodorovici, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că sunt parlamentari care nu s-au făcut remarcaţi "nici măcar prin idei năstruşnice", ca să nu mai vorbească de propuneri eficiente pentru problemele cu care ne confruntăm.

"Sunt parlamentari care, nefăcându-se remarcaţi nici măcar prin idei năstruşnice, ca să nu le numesc nerealiste, darămite cu propuneri eficiente pentru problemele cu care ne confruntăm, încearcă din nou cu disperare invocând aceleaşi false argumente care să alimenteze ideea că vrem să furăm banii românilor, fie că am realizat un buget ţesut pe argumente extrase din imaginaţie sau că vrem, prin anumite acte normative, să ne însuşim anumite venituri. Din anul 2014 şi până în anul 2019, cinci ani - cinci moţiuni şi nenumărate minciuni. Nu pot, însă, să nu remarc cu satisfacţie, dar şi cu tristeţe, pe de altă parte, că în Senat colegii din Opoziţie sunt mai puţin dispuşi să dea curs spectacolului politic decât în Camera Deputaţilor, pentru că majoritatea minciunilor, scuze a moţiunilor dumneavoastră, mi-au fost adresate de la această tribună. Şi aş mai remarca ceva, stimaţi colegi din Opoziţie, că aţi greşit titlul. Vă rog frumos să corectaţi şi să scrieţi cu litere mari: 'Demagogia PNL-istă, USR-istă subminează economia naţională', a spus Teodorovici.

Ministrul a adăugat că estimarea de creştere economică a României în 2019 de 5,5% este mai mult decât realistă.

"În primul rând, veniţi din nou cu teza prognozei optimiste privind creşterea economică şi de anul acesta. Deşi v-au fost prezentate de nenumărate ori argumente tehnice şi strict economice. Dacă ne uităm la comparaţiile dintre creşterea economică prognozată de organismele internaţionale pentru România, în ultimii doi ani, vedem o medie a estimărilor acestora de 4,15%, iar media anuală a analizelor este de 5,5%. În condiţiile în care, în ultimii trei ani, creşterile economice au fost verificate, considerăm că în raport cu investiţiile suplimentare prevăzute în buget pentru anul 2019, precum şi cu fondurile europene absorbite, creşterea economică de 5,5% este mai mult decât realistă', a afirmat Eugen Teodorovici", a explicat ministrul.

Acesta a punctat, de asemenea, că ţara noastră are cea mai mare diferenţă între rata dobânzii la credite şi rata dobânzii la depozite din Uniunea Europeană.

"Dacă vorbim pe partea de formare a Produsului Intern Brut, pe partea de ofertă, din ce sectoare vine valoare adăugată mai mare, avem un an 2019 faţă de anul 2018 cu un plus de 0,2 puncte procentuale la contribuţia industriei, un plus de 0,4 puncte procentuale la construcţii... În domeniul comunicaţiilor se discută de cinci ani de legea taxării giganţilor tech drept o discuţie de justiţie fiscală. Cât priveşte taxa pe activele financiare, uitaţi-vă la raportările record ale sistemului bancar din România. În acelaşi timp, citiţi statisticile Autorităţii Bancare Europene. România are cea mai mare diferenţă între rata dobânzii la credite si rata dobânzii la depozite din Uniunea Europeană. O diferenţă de cinci puncte procentuale, adică dublă faţă de media Uniunii Europene, cu 40% mai mare decât cea din Polonia şi de 2,5 ori mai mare decât în Republica Cehă", a spus oficialul de la Finanţe.

În plus, Teodorovici a declarat că România are cel mai ridicat randament al sectorului bancar dintre ţările Uniunii Europene, adică 20,2%, de trei ori mai mare decât media europeană, şi de aproape şapte ori mai ridicat decât în Germania şi faţă de cel din Austria şi Polonia.

"Din pricina dobânzilor mult prea ridicate, băncile comerciale nu mai creditează economia reală, raportul credite - depozite a scăzut puternic ajungând la 75% faţă de media Uniunii Europene, de 116%. Desigur, ştiaţi acest lucru când aţi scris textul moţiunii", a susţinut ministrul.

În ceea ce priveşte OUG 114, Eugen Teodorovici a mai subliniat că Executivul a îndeplinit cerinţa legală de stabilire a nivelului punctului de pensie, de 1.100 de lei, valabil de la 1 ianuarie 2019, respectiv de 1.265 de lei, de la 1 septembrie 2019.

"Când vorbiţi despre abrogarea OUG 114, trebuie să le spuneţi oamenilor că nu doriţi să crească nivelul de trai, că nu doriţi majorarea pensiilor în avans faţă de prevederile legale. Prin OUG 114, Guvernul a îndeplinit astfel cerinţa legală de stabilire a nivelului punctului de pensie, de 1.100 de lei, valabil de la 1 ianuarie 2019 şi de 1.265 de lei, de la 1 septembrie 2019. Majorarea prevăzută de lege a fost din nou devansată de această dată cu 3 luni. Mai mult, că nu sunteţi de acord cu majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 1 septembrie 2019, cu 10%, la 704 lei. De asemenea, că nu doriţi acordarea voucherelor de vacanţă şi a normei de hrană în valoare de două salarii minime pe economie", a precizat şeful de la Finanţe.

Demnitarul a îndemnat semnatarii moţiunii de cenzură împotriva sa să explice românilor că "propunerea de abrogare a OUG 114 nu este pură demagogie".

"Constat că nu aţi citit tot textul OUG 114 sau să înţeleg că dacă doriţi abrogarea Ordonanţei sunteţi împotriva stimulării unor sectoare economice prioritare. Poate nu doriţi să susţineţi proiectele comunităţilor locale şi ale universităţilor. Poate nu ştiţi că avem 40 de staţiuni balneo-climaterice în România şi resurse naturale pentru 200 de astfel de staţiuni. Poate nu vă interesează că deţinem o treime din potenţialul balneo-climateric din Europa", a declarat Eugen Teodorovici, precizează sursa citată.

----

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, ieri, în Parlament, că Executivul va veni cu o propunere de modificare a OUG 114, rezultată în urma dialogului şi pentru interesul mediului de afaceri, nu din constrângere sau la presiunea companiilor.

"Întotdeauna am fost un om al dialogului. Şi am să o repet de câte ori va fi nevoie. Şi da, ca urmare a dialogului din ultima perioadă, nu din constrângere, nu la presiunea companiilor, ci pentru interesul mediului de afaceri din România şi al cetăţenilor români vom veni în perioada următoare cu o propunere de modificare a OUG 114. Şi aici vreau să subliniez foarte clar sprijinul şi propunerile foarte bune venite din partea colegilor de la UDMR atât când am construit bugetul pe 2019, cât şi în cazul Ordonanţei 114, fapt pe care îl doresc şi din partea altor partide din Parlament. Pe cei care nu cred în efectele acestui act normativ îi rog să facă o analiză de impact în care să compare situaţia economică înainte de acest act şi după ce vom avea noua formă aprobată", a spus Teodorovici la dezbaterea moţiunii "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională", iniţiată de USR, PNL şi PMP, relatează Agerpres.

Acesta i-a acuzat pe iniţiatorii moţiunii de minciună, deoarece spun că nu îşi respectă promisiunile.

"Minciuna însă vă aparţine. Am promis că românii vor avea salarii mărite. Faţă de 2016, când salariul minim brut pe economie era de 1.250 lei, după 2 ani de guvernare avem un salariu minim brut pe economie de 2.080, ceea ce reprezintă o creştere de 66% faţă de anul 2016. Or să se găsească unii critici de serviciu care doar asta ştiu să facă şi care să se declarare îngrijoraţi că salariile cresc mai rapid decât productivitatea. Este o legendă că nu există o corelare între evoluţia acestor indicatori în România. OECD a confirmat chiar acum două săptămâni că România a avut cea mai mare creştere a productivităţii muncii dintre statele analizate. Datele Eurostat arată că în perioada 2013-2017 România a avut cea mai mare creştere a productivităţii muncii în termeni reali, plus 25%, dinamică de peste patru ori mai mare decât media UE", a spus Teodorovici.

El a menţionat şi faptul că au crescut pensiile, aşa cum promis, iar valoarea punctului de pensie va ajunge de la 871,7 lei în 2016, 1.265 lei de la 1 septembrie, ceea ce reprezintă o creştere de 45%.

De asemenea, au fost alocaţi mai mulţi bani pentru Sănătate şi Educaţie, respectiv un plus de 7,3 miliarde lei în 2019 faţă de 2018 pentru Sănătate, sumele atingând un nivel de 49,8 miliarde lei, şi 9,9 miliarde lei mai mult pentru Educaţie, sumele ajungând la 30,97 miliarde lei în anul acesta.

Totodată, am spus ministrul Finanţelor, Produsul Intern Brut a crescut din 2016 de la 765,1 miliarde lei la un nivel prognozate de 1.022,5 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 33% în 2 ani.

"Mai mult, creşterea economică a României într-un ritm susţinut nu reprezintă o simplă declaraţie politică şi este validată de Comisia Europeană care confirmă creşterea economică robustă în 2018, după o creştere economică de 7% în 2017. Asta scrie în raportul de ţară al Comisie Europene din 2019. În plus, potrivit Eurostat, România a avut a doua creştere economică în 2017, după Irlanda, care a avut 7,2%, şi a cincea în 2018. Şi acum vin să vă întreb: cine minte? Comisia Europeană şi instituţiile europene care certifică acţiunile şi realizările acestui Guvern sau mint şi dezinformează cei care fac afirmaţii de genul ministerul condus de dumneavoastră încă adună de unde o mai putea bani pentru a închide târăş grăpiş bugetul pe anul 2018? Cine subminează economia naţională cu astfel de declaraţii iresponsabil care subminează împrumuturile pe care le face MFP pe pieţele financiare", a explicat Teodorovici, precizează sursa citată.

Şeful de la Finanţe a mai afirmat că, în ultima vreme, a observat că Opoziţia face tot felul de statistici cu privire la numărul zilelor în care ţara noastră a fost condusă de PSD în ultimii 30 de ani în detrimentul altor partide politice.

"Vă întreb: e vina PSD că Opoziţia nu a fost prea mult timp la guvernare după Revoluţie sau este un indicator care arată clar dorinţa alegătorilor din această ţară, sau poate şi acesta este un indicator al "încrederii" pe care aţi reuşit să o câştigaţi în tot acest timp? V-aţi gândit că este rezultatul unui vot de neîncredere al românilor la adresa dumneavoastră? Este dezamăgitor faptul că dumneavoastră, Opoziţia, aţi transformat tribuna Parlamentului într-o scenă de spectacol, de stand-up comedy cu momente de o calitate îndoielnică, aţi adus în interiorul instituţiei dezbateri de campanie electorală şi utilizaţi instrumente democratice precum moţiunea ca mijloc de campanie electorală. Ceea ce este mai dezamăgitor este că preşedintele ţării şi instituţia pe care o reprezintă au devenit puternic implicaţi, partizani în jocul de campanie şi aceasta dovedeşte şi justifică acţiunile şi mesajele accentuate în aceste ultim an al mandatului domniei sale", a mai spus Teodorovici.

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut, ieri, moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Intitulată "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională", moţiunea a fost iniţiată de USR, PNL şi PMP.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. i-ai lasat fara obiectul muncii, pe nea orban, catu, danca, ciolos, barna, cum sa mai vorbeasca si ei vorbe, daca vii si le spui fapte, rezultate?! ei iau bani sa dea din gura, sa prosteasca pe cine o mai casca gura la ei. asta nu inseamna ca nu tb sa fim cu ochii pe psd ca pe butelie, ca stim de ce sunt in stare baietii inca de pe vremea lui nastase.

    dar, sa stai sa dai din gura in 2019, fara sa stii ce vorbesti, e opozitie facuta pt retarzi. Bravo, Teodorovici, bun discurs, o spun ca fost votant pnl de 20 de ani. 

    1. Publicarea in extenso a ripostei (excelente ) a lui Teodorovici este un gest de onestitate gazetareasca a redactiei , probabil au inceput si ei sa acorde mai mult credit cifrelor decat sloganurilor politico-bulevardiere . simpatizate ,mai mult sau mai putin discret ,pana recent.

      Ca i-a pus la punct pe niste demagogi (din pnl , etc) nu-l califica drept onest pe teodorovici.Chiar raspunsul enuntat mai sus este o mostra de demagogie : salarii marite ,pensii marite ,etc . Si ce sa fac cu aceste mariri daca traiesc la fel sau mai prost ca pana la mariri ?Si cu piata de capital ce-ati facut , cu fondurile de pensii private ?

    A luat si Orlando din texte si cifre ce-i convine exact ca opozitia.Realitatea e mai buna decat zice opozitia dar mult mai rea decat zice Psd.Se vede zilnic.Restul e demagogie.

    "Dezbatere pe OUG 114 cu doi experți din Finanțe fără mandat și cu lipsa Ministerelor Muncii, Dezvoltării și CNSP. Și reprezentanții PSD recunosc că Ordonanța lăcomiei e proastă"

    Asa inteleg unii "dialogul"

    Vai de mama voastra. 

    1. Si au dat seama ca e proasta.Ordonanta.Din dialogul de dupa.De nevoie.Ca nu voiau.Dar a trebuit.Chiparosi :)

      Si la Anaf nu merg serverele tot din cauza de Orban&co ? Sau alea nu pornesc ca tin cu opozitia ? Jos serverele ! Traiasca partidu ! Sanatate sefu !

    teodorovici cu valcov violeaza mediul economic, dupa care vin si zic: nu ti-a placut? sa vedem ce propuneri de 2/3 pozitii care te fac sa zimbesti ai, si miine, ti-o tragem numai in alea. dar nu garantam nimic, bine proasta?

    De la tov Irina Margarina Dristor am primit o traducere pt tov ministru.Cica perioada aia mai lunga a Psd la guvernare trebuia sa se vada in rezultate gen nivel trai ,scoli ,spitale ,strazi ,etc ca daca tot stai mai mult la botoane si la borcanul bugetului trebuie sa se si vada.Adica opozitia e naspa si nu o iubeste boboru dar mult iubitii alesi trebuiau sa presteze ce au promis.De ex spitale si drumuri .Traducere din chiparoasa,zic.Vad ca lui sefu nu ati fost in stare sa-i recomandati un spital ca lumea din alea promise.Chiparosilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb