TeraPlast SA, compania-mamă a Grupului TeraPlast, este membră TEPPFA (The European Plastic Pipes and Fittings Association) începând cu luna februarie, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Astfel, TeraPlast este singura companie din România care face parte din comunitatea europeană formată din producători de ţevi şi fittinguri, furnizori de materie primă şi asociaţii naţionale din piaţa europeană a tubulaturii din mase plastice.
"Prezenţa în TEPPFA ne onorează şi totodată ne permite să fim conectaţi la trendurile majore din industria instalaţiilor. Membrii TEPPFA contribuie la dezvoltarea întregii industrii europene de produse pentru instalaţii din mase plastice şi crearea standardelor de produs. Noi ne dorim să fim implicaţi în acest proces şi să fim conectaţi la ceea ce se întâmplă în Europa. Pentru că nu avem o asociaţie naţională, vedem cum în România încă se adoptă soluţii tehnice importate, care nu îşi justifică preţul. Vorbim aici despre ţevile ceramice pentru canalizare sau ţevile metalice pentru aducţiuni de apă. Din acest motiv, ne-ar plăcea să vedem şi o primă asociaţie românească care să sprijine producătorii români şi să se alature celor 15 asociaţii naţionale europene din TEPPFA." a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.