Teraplast va face investiţii de peste 3,5 milioane de euro în parcul industrial de la Sărăţel

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 21 aprilie 2009

Procesatorul de PVC Teraplast SA Bistriţa a anunţat că intenţionează să facă în acest an investiţii de peste 3,5 milioane de euro în parcul industrial de la Sărăţel, unde au fost relocate toate fabricile din cadrul companiei, transmite corespondentul NewsIn.

Programul de investiţii, propus de Consiliul de Administraţie al companiei, va fi supus, joi, aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, care se va întruni în şedinţă ordinară cu 12 puncte pe ordinea de zi, inclusiv acesta.

Compania Teraplast derulează încă din 2008 un amplu program de investiţii ce presupune relocarea majorităţii capacităţilor de producţie din Bistriţa la Sărăţel, unde compania dezvoltă un parc industrial pe o suprafaţă de 22 hectare. Pentru 2009, compania Teraplast are ca principale obiective finalizarea relocării fabricilor în parcul industrial de la Sărăţel, extinderea portofoliului de produse şi dezvoltarea unor divizii, precum cea de ferestre.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb