Furnizarea apei calde va fi oprită pentru 170 de blocuri şi 7 instituţii, în perioada 28 iunie - 1 iulie, ca urmare a lucrărilor de reparaţii pe care le efectuează Termoenergetica la Magistrala 2 Militari din Sectorul 6, potrivit Agerpres.
Lucrările vizează înlocuirea unor vane de sectorizare pe Bulevardul Iuliu Maniu din cartierul Militari, pe conductele cu diametre de 500 mm şi 700 mm din Magistrala 2 Militari.
"Lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate în zona intersecţiilor Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Politehnicii şi Bulevardelor Iuliu Maniu cu Doina Cornea şi impun oprirea furnizării apei calde de consum pentru un număr de aproximativ 170 de blocuri şi şapte instituţii, până în data de 1 iulie 2022, ora 24.00", transmite compania, prin intermediul unui comunicat.
Termoenergetica menţionează că dispeceratele şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit - 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.