Teroare şi clişee

Şocul imediat al evenimentelor care au zguduit Londra s-a risipit. Întrebările rămîn!

Ce mesaj au vrut să lase lumii, tinerii britanici care şi-au cărat moartea în spate prin trenurile metroului? Au vrut să spună ceva despre Islam? Despre politica curentă a guvernului britanic? Despre eroism? Despre soarta apărătorilor anonimi ai cauzelor pierdute? Despre globalizare? Despre marginali şi marginalizarea comunităţii din care fac parte? Despre cultură? Despre politică? Despre terorism, ca mod de viaţă? Despre ei, ca fiinţe? Despre ideologie?

Deficitul de înţelegere a fenomenului este umplut doar de clişee. Mass-media globalizată le utilizează pînă la saţietate pentru că au devenit "bunuri de larg consum" şi au o poleială "teoretică": "confruntarea civilizaţiilor", "fundamentalismul islamic", "efectele globalizării", "hiper-imperialismul american", "puterea Răului", "eşecul multiculturalismului", "cultul şi cultura violenţei" etc.

În ciuda eforturilor financiare destul de consistente, nici "laboratoarele de gîndire" nu au reuşit să se elibereze de clişeele ideologice pe care le-au folosit pentru a explica fenomenele politice ale lumii post-război rece. Avem hărţi ale mondializării terorismului. Ştim unde sînt punctele fierbinţi, care sînt noile forme de organizare, care sînt ţintele cele mai probabile. Putem să facem un portret robot al "liderului spiritual" şi al "martirului militant", cuplu esenţial al terorismului internaţional modern. Explicaţiile, însă, lipsesc. Ideile originale sînt puţine.

După evenimentele de la 11 septembrie din Statele Unite, Jean Baudrillard avansează ideea că terorismul internaţional nu are nimic de a face cu ideologia sau islamul. Terorismul internaţional nu ar fi altceva decît un produs natural al lumii globalizate. Dar nu unul oarecare, ci cela care are proprietatea de a dizolva sistemul însuşi. Cu cît efortul de globalizare este mai mare, cu cît efectele globalizării se instalează mai temeinic, cu atît mai mare va fi concentraţia de substanţă nocivă, adică de terorism internaţionalizat, pare să spună "legea lui Baudrillard". Aşa cum fiecare celulă a corpului conţine o "genă a morţii", responsabilă de distrugerea gazdei, tot aşa şi sistemul internaţional produce sursa propriei distrugeri. Cu totul remarcabil, ideea îl aşează pe autor într-o filiaţie directă Hegel, Marx. Primul a furnizat teoria generală a schimbării sociale ca evoluţie, iar celălalt a folosit-o pentru a argumenta că sistemul capitalist produce, ineluctabil, elementul propriei auto-distrugeri, proletariatul.

Cea de a doua idee originală îi aparţine lui Olivier Roy, pentru care radicalismul islamic şi violenţa asociată sînt rezultate ale unei duble rupturi: cea dintre cultura tradiţională a societăţilor islamice şi religia islamică, respectiv cea produsă în societatea europeană post-modernă între religie şi cultură. Roy observă faptul că fundamentalismul cunoaşte o resurecţie în mai toate marile religii, nu doar în islam. Mai mult, tezele fundamentaliştilor din oricare religie ar proveni, se apropie şi se completează, în asaltul lor asupra libertăţii individuale şi sociale. În plus, fundamentalismul musulman, cu care se hrănesc tinerii celei de a doua generaţii de cetăţeni occidentalizaţi, provenind din alte culturi - pakistanezi, jamaicani, afro-americani etc. - a captat rădăcinile contestatare anti-sistem, anti-imperialiste, anti-globaliste din care în anii 1960-1970 s-au hrănit mişcările ultra-radicale de stînga, cum au fost Brigăzile Roşii în Italia sau RAF-ul în Germania. Radicalismul acestor tineri se hrăneşte dintr-o dublă pierdere: a contactului cu cultura pe cale de dispariţie a societăţilor tradiţionale, în care religia lor s-a născut şi, respectiv, cu lumea confuză a valorilor europene, pe care refuză să le mai integreze în universul lor interior, dominat de conceptul unei "religii pure", decuplată de orice context cultural, transformată într-o maşinărie de produs "certitudini" şi de anihilare a libertăţii.

Cele două perspective au un punct de convergenţă, acolo unde consideră că terorismul internaţional actual este mai mult un produs al societăţilor occidentale, decît o reacţie de apărare a celor tradiţionale, definitiv periclitate de asaltul globalizării.

Ieşirea din clişee este întotdeauna incomodă!