THEODOR STOLOJAN:  "În momentul în care piaţa internaţională va avea percepţia că România nu e ok, finanţarea se opreşte"

F.D.
Politică / 17 iulie 2022

"În momentul în care piaţa internaţională va avea percepţia că România nu e ok, finanţarea se opreşte"

Fostul lider PNL, Theodor Stolojan, consideră că măsurile de austeritate nu le iei pentru că vrei, ci pentru că te obligă piaţa, precizând că în momentul în care piaţa internaţională şi piaţa de capital din ţară vor avea percepţia că România nu este ok, atunci finanţarea se opreşte şi intri în măsuri de austeritate chiar dacă vrei sau nu vrei, potrivit News.ro.

Theodor Stolojan a fost întrebat, astăzi, în cadrul unei emisiuni TV, ce se va întâmpla când Guvernul nu va mai subvenţiona preţul la gaze naturale din aprilie anul viitor.

"Răspunsul e simplu. Ce înseamnă a subvenţiona? Înseamnă că eu le dau la un alt preţ mai mic decât cel care e reglementat de piaţa liberă. Asta înseamnă că mesajul pe care îl dau firmelor şi populaţiei e: "Fraţilor, mergeţi ca până acum, nimic nu s-a schimbat!". Nu ăsta e mesajul corect economic. În mod normal, din punctul meu de vedere, dacă asta e noua realitate economică şi asta este, cu preţuri mari la ţiţei, la gaze naturale, ele trebuie lăsate să se reflecte în întreaga economie", a afirmat Theodor Stolojan.

El a precizat că România a frânat propagarea în întreaga economie a influenţei preţurilor la energie.

"Discutăm de o nouă repoziţionare a tuturor preţurilor relative din economie, ţinând seama de această realitate nouă la energie, inclusiv preţul forţei de muncă, salariile, totul, inclusiv toate veniturile sociale, persoane cu dizabilităţi, totul trebuie recalibrat la această realitate nouă. Sigur că unele firme pot ce pot să împingă mai departe influenţa negativă în costuri la produsele sale, altele nu pot şi trebuie să mai reducă din profituri, altele dispar pur şi simplu dar, apar altele noi. Ăsta este procesul economic pe care noi la ora actuală, ce am făcut, l-am frânat. Vedeţi, ultimele date de inflaţie sunt 15 %, dar în condiţiile în care eu am frânat propagarea în întreaga economie a influenţei preţurilor la energie, în special la ţiţei, produse petroliere, gaze naturale. Sigur că din punct de vedere social nu e uşor de acceptat acest raţionament economic, dar până la urmă ajungi acolo", a explicat fostul premier.

El consideră că măsurile de austeritate nu trebuie luate de guvernanţi, ci pentru că ne va obliga piaţa.

"A fost declaraţia următoare făcută şi de preşedintele ţării şi de alţi oficiali: "Noi nu vom accepta de data asta măsuri de austeritate, pentru că ele ne duc în recesiune, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în 2008 - 2009", ceea ce e corect din punct de vedere politic şi social. Din punct de vedere economic, însă, măsurile de austeritate nu le iei că vrei tu, le iei, ne obligă piaţa. În momentul în care piaţa internaţională şi piaţa de capital din ţară va avea percepţia că România nu e ok, în momentul ăla finanţarea se opreşte, finanţarea deficitului comercial extern, finanţarea deficitului bugetar şi atunci intri în măsuri de austeritate vrând-nevrând. Adică, nu poţi să laşi o economie să înceapă să se descurce haotic, începi să iei măsuri", a mai afirmat fostul lider PNL.

Stolojan a mai fost întrebat dacă el crede că vom ajunge la raţionalizarea gazelor naturale în această iarnă.

"Nu, nu vom ajunge. Sigur în măsura în care întârzie exploatările din Marea Neagră, e posibil să avem unele probleme de a reduce în anumite perioade activitatea unor întreprinderi mari consumatoare de gaz natural, dacă nu şi-au luat ele singure măsura să reducă, cum s-a întâmplat cu combinatul de îngrăşăminte de la Târgu Mureş. Dar fac o paranteză. Asta nu înseamnă să nu ajut, dar trebuie să ajut punctual. Eu nu mai pot să consider populaţia, cetăţenii României, ca o masă cam de aceeaşi putere. Avem circa 1.000.000 de angajaţi care câştigă peste 1000 de euro net în mână, başca fel de fel de alte bonusuri, beneficii pe care Guvernul încearcă acum să le limiteze. Pe cine ajută, să zicem, subvenţia la combustibil pentru toată lumea. Ăia cu maşini, cu SUV-uri? Vreau să îi ajut pe cei cu venituri modeste, da, dar de fapt, cel mai mult îi ajut pe ăştia care au maşini, super maşini, care consumă foarte mult", a mai declarat Stolojan.

El susţine că politica aceasta de subvenţie pentru toată lumea este una proastă, care aduce deficite.

"Politica asta de subvenţie pentru toată lumea, pentru toate firmele, e cea mai proastă politică şi te aduce în deficite. Uite, România are deficite foarte mari, care au avut raţiunea lor în pandemie, dar, mă rog, acum este mai complicat, pe lângă faptul, să nu uităm, că situaţia în care suntem noi acum ni se datorează în primul rând nouă, românilor. Sigur, războiul din Ucraina, dar cum e posibil să ai termen de dare în funcţiune a termocentralei pe gaze naturale de la Iernut, 2019, tu să fii în 2022 şi să-ţi propui să o dai în funcţiune la sfârşitul lui 2023. Cine-i de vină?", a mai declarat Stolojan.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb