Theresa May preia conducerea negocierii Brexitului

Ziarul BURSA #Internaţional / 26 iulie 2018

Theresa May preia conducerea negocierii Brexitului

Premierul britanic Theresa May a preluat conducerea negocierilor cu privire la ieşirea din UE, care s-a aflat până acum în mâna ministrului Brexitului, o schimbare menită să conducă la o "eficientizare" în contextul în care divorţul se apropie cu paşi mari, scrie AFP, potrivit news.ro.

Londra şi Bruxelles-ul vor să ajungă până în octombrie la un acord care să organizeze Brexitul, prevăzut pe 29 martie 2019, şi să pună bazele relaţiilor lor viitoare. Însă europenii sunt îngrijoraţi de situaţia negocierilor şi punerea constantă în discuţie, în ţară, a strategiei premierului.

"Este esenţial ca Guvernul să se organizeze în modul cel mai eficient, pentru a permite Regatului Unit să iasă din Uniunea Europeană", a subliniat recent Theresa May într-o declaraţie, în Parlament, adăugând: "În acest scop, fac câteva modificări în repartizarea funcţiilor în Guvern".

Ministrul Brexitului "va continua să conducă toate pregătirile Guvernului cu privire la ieşirea din UE, iar "eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană", a menţionat Theresa May.

Această schimbare constituie o ruptură clară faţă de modul în care func­ţiona Executivul britanic în urmă cu doar câteva săptămâni - Ministerul Brexitului era condus atunci de David Davis, un partizan al unei ieşiri din UE fără concesii, care nu ezita să i se opună Theresei May pe tema conţinutului negocierilor cu Bruxelles-ul.

Davis şi-a dat demisia din Guvern la începutul lui iulie, la fel ca ministrul de Externe Boris Johnson, de asemenea un apărător al Brexitului dur. Amândoi au denunţat pe o voce voinţa lui May de a menţine relaţii comerciale strânse şi "reguli comune" cu Cei 27.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb