Thierry Millet va fi numit în funcţia de director general Orange România

F. A.
Companii #Telecomunicaţii / 7 iulie 2009

Thierry Millet va fi numit joi în funcţia de director executiv al Orange România, post pe care l-a ocupat cu titlu interimar de la sfârşitul lunii martie, de la retragerea lui Richard Moat, au anunţat reprezentanţii celui mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală.

Înainte de numirea sa ca director executiv, Thierry Millet a condus peste trei ani departamentul comercial al Orange România, iar de la sfârşitul lunii martie, de când fostul director general al Orange România, Richard Moat şi-a anunţat retragerea, a asigurat interimatul.

"În calitate de director comercial, Millet a fost responsabil de serviciul clienţi, de activităţile de marketing şi vânzări pentru utilizatorii individuali şi companii. Totodată, pe perioada mandatului de director comercial, printre realizările marcante din cariera lui Thierry Millet s-au numărat lansarea serviciilor 3G+ şi atingerea pragului de 10 milioane de clienţi, în martie 2008. De asemenea, de la venirea sa în România, Thierry a avut o contribuţie majoră la menţinerea companiei Orange în poziţia de lider al pieţei locale", se arată în comunicatul companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb