ŢINTĂ COMUNĂ Sindicatele şi patronatele, parteneri sociali şi în teritoriu

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 11 februarie 2009

Organizaţiile patronale şi sindicale cer Guvernului înfiinţarea Comitetelor Economice şi Sociale cu rol consultativ pe lângă Consiliile Judeţene în problema banilor publici şi a celei socio-economice

Organizaţiile patronale şi sindicale solicită Guvernului, în aceste vremuri de criză, o redefinire a conceptului de dialog social, îndeosebi la nivel judeţean, unde, se preconizează, de altfel, o infuzie de fonduri, substanţială anul acesta.

Marile confederaţii ale partenerilor sociali, au pregătit un proiect de lege ce a fost înaintat Ministerului Muncii, ce îşi propune să reglementeze statului Comitetelor Economice şi Sociale (CES) pe lângă Consiliile Judeţene şi Prefecturi.

Potrivit partenerilor sociali, discuţiile privind CES, au loc într-un cadrul mai larg ce urmăreşte şi rediscutarea problemei reprezentativităţii a partenerilor sociali şi motivarea legii achiziţiilor publice.

Preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România "UGIR 1903", Ioan Cezar Corâci ne-a declarat că înfiinţarea prin lege a CES este absolut necesară, din cauză că, în teritoriu, sau în regiunile de dezvoltare, dialogul social este deseori ignorat.

Conform spuselor sale, CES va trebui să conlucreze cu preşedintele consiliului judeţean pe probleme economice şi sociale, când vine vorba de banii publici, în prezent lucrurile fiind tranşate doar la nivel de prefect şi consiliu judeţean.

La rândul său, vicepreşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) Nicolae Creţu ne-a declarat că pentru funcţionarea CES şi la nivel judeţean există un proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Muncii.

Reprezentanţii celor două organizaţii au precizat că este absolut necesară restabilirea autorităţii CES în teritoriu prin lege, îndeosebi din cauza statutului reprezentanţilor consiliilor judeţene, aleşi prin vot de către cetăţeni.

"Fiind aleşi prin vot de către cetăţeni, reprezentanţii consiliilor judeţene afirmă că au suficientă autoritate în problemele locale şi refuză dialogul social", au explicat celor două organizaţii citate.

O altă problemă identificată de UGIR 1903 o constituie cea a reprezentantivităţii. Ioan Cezar Corâci ne-a explicat că şi dialogul social la nivel central are de suferit, din pricina definiţiei actuale a conceptului de reprezentativitate.

UGIR 1903 propune, astfel, ca Guvernul să negocieze problemele economice şi sociale doar cu organizaţiile care au reprezentativitate şi la Bruxelles.

Cu toate că în urma acestei propuneri, practic, organizaţiile patronale şi sindicale mai mici ar avea de suferit, întrucât şi-ar pierde locul la masa negocierilor, măsura îşi propune totuşi să asigure mai multă coerenţă în actul de dialog social.

Precizăm că discuţiile de la Ministerul Muncii mai urmăresc şi introducerea conceptului de dialog social la nivel de sectorial precum şi modificarea anumitor prevederi din Codul Muncii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb