Ţinta inflaţiei de 7,5% - un obiectiv prea ambiţios

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 august 2005

Inflaţia pe primele şapte luni este de 5,1%, nivel similar celui din perioada aferentă a anului trecut

În condiţiile în care inflaţia pe primele şapte luni este deja de 5,1%, ţinta inflaţiei la 7,5% pe acest an pare un obiectiv foarte ambiţios pentru BNR. Nivelul de 5,1% este similar celui din aceeaşi perioadă a anului trecut, numai că pe întregul an 2004 inflaţia s-a ridicat la 9,3%. BNR va trebui astfel să se descurce mult mai bine decît anul trecut în cele cinci luni care au mai rămas şi care sînt, de obicei, caracterizate de pusee inflaţioniste. Aceasta pentru că în lunile septembrie - octombrie are loc "aprovizionarea de toamnă": populaţia consumă mai mult, cererea creşte, preţurile cresc. În plus, în luna decembrie se acordă primele salariale pentru sărbătorile de Crăciun.

Anul acesta, însă, un efect inflaţionist este aşteptat şi ca urmare a introducerii leului greu, aşa cum s-a întîmplat în toate ţările care s-au confruntat cu denominarea. Principala cauză este cea a "rotunjirilor" de preţuri, lucru care poate fi deja observat pe piaţă.

Pînă acum însă, inflaţia se menţine la acelaşi nivel cu cel din perioada similară a anului trecut. La fel şi rata medie lunară a inflaţiei, situată la 0,7%. Pe grupe de produse, situaţia stă însă altfel. Putem astfel observa că preţurile la mărfurile alimentare au scăzut (rata medie lunară a inflaţiei de 0,3%, comparativ cu 0,5% în perioada similară din 2004), posibil şi din cauza importurilor făcute la un euro mai slab. Au crescut însă preţurile la produsele nealimentare (de la 0,9% la 1%) şi cele pentru servicii (de la 0,8% la 1,1%).

BNR mizează pe aprecierea leului ca să controleze inflaţia

Menţinerea ratei lunare a inflaţiei la un nivel similar cu cel al anului trecut, în condiţiile majorării accentuate a preţurilor (mai ales luînd în considerare creşterea accentuată a preţurilor la utilităţi în luna parilie), poate fi corelată cu aprecierea tot mai puternică a leului în raport cu principalele monede de schimb, în special cu euro.

De la începutul săptămînii trecute, moneda europeană a scăzut cu 992 de lei vechi, ajungînd ieri la un parg de 34.022 lei vechi. Dealerii apreciază că leul va continua să se întărească, dacă Banca Naţională nu intervine. Iar BNR nu are interes să intervină, stabilind o ţintă a inflaţiei de 7,5% şi bazîndu-se, după cum afirma Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în urmă cu cîteva luni, tocmai pe aprecierea leului pentru combaterea puseelor inflaţioniste. Metodă care însă încurajează importurile (ieftinind produsele din import) şi descurajează exporturile (care devin nerentabile pentru producătorii interni şi mai puţin competitive pe piaţa externă).

Totuşi presiunile sînt extrem de mari şi vin mai ales din partea exportatorilor, care se declară în pragul falimentului. Piaţa valutară este în expectativă şi aşteptă intervenţia BNR, însă dealerii se declară incapabili să aprecieze cînd sau la ce nivel va reacţiona Banca Naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb