ŢINTIREA INFLAŢIEI ÎNCOTRO? Transparenţa opacă

În august 2005, BNR a adoptat un nou regim de politică monetară: ţintirea directă a inflaţiei (TDI). Funcţionarea acestuia depinde de stabilirea unei reguli clare de conducere a politicii monetare, care presupune transparenţă şi monitorizarea strictă a aşteptărilor inflaţioniste.

Din cauza volatilităţii ridicate a mediului macroeconomic, la noi, ca şi în alte economii emergente, credibilitatea instituţiilor răspunzătoare de succesul TDI, banca naţională şi Guvernul, este foarte importantă.

O scurtă retrospectivă ne arată că, în perioada 2001 - 2005, preţurile consumatorilor s-au dublat (creştere cu 107,88%) iar cele ale producătorilor au crescut şi mai mult (145,37%). Ritmul de creştere a masei monetare s-a menţinut la cote foarte ridicate în toată aceas-tă perioadă (agregatele M1 şi M2 au crescut cu peste 200% fiecare).

Definiţia din manuale arată că inflaţia reprezintă creşterea generalizată a preţurilor sau creşterea nivelului mediu al preţurilor. Această definiţie general acceptată a inflaţiei se pare că răstoarnă relaţia dintre cauză şi efect. Pe scurt, inflaţia, fie la nivelul bunurilor şi serviciilor sau la nivelul activelor financiare, este un fenomen cauzat de creşterea masei monetare din economie. Milton Friedman, laureat Nobel pentru economie în 1976, consideră că "inflaţia este întotdeauna şi oriunde un fenomen monetar".

În ce măsură poate BNR să lupte împotriva unui fenomen economic de complexitatea inflaţiei în condiţiile în care nu sunt abordate cauzele acestuia? Ce consecinţe poate avea o politică monetară care ţinteşte efectele şi nu cauzele unui fenomen?

În raportul asupra inflaţiei din mai 2006, prognozele BNR arată că inflaţia de bază (măsurată cu indicele CORE2) va avea un nivel de 2,5%, comparabil cu stabilitatea preţurilor. Lăsând la o parte faptul că indicele CORE2 este perfect pentru o lume care nu consumă produse alimentare şi combustibili, trebuie să ne întrebăm în ce măsură o inflaţie anuală de 2,5% reprezintă preţuri stabile. În tabel sunt prezentate perioadele necesare unei dublări a preţurilor pentru diferite inflaţii anuale.

Inflaţia

anuală (%)Perioada dublare

preţuri (ani)

235

2,528

514

6,810,5

710

8,68,4

Datele din tabel au implicaţii majore, printre altele, asupra viitorului sistem de pensii private. "Stabilitatea preţurilor", indicată printr-o rată anuală a inflaţiei de 2%, va conduce la dublarea acestora în 35 de ani. Un fond de pensii private va trebui să dubleze valoarea portofoliului unui viitor pensionar doar pentru a-i menţine puterea de cumpărare. Condiţiile de reglementare, care obligă fondurile de pensii să investească doar în instrumente financiare sigure, le pun astfel în faţa unei misiuni imposibile.

Pe lângă "ancorarea" şi "educarea" aşteptărilor inflaţioniste ale populaţiei, succesul aplicării noului cadru de politică monetară presupune un grad de trans-parenţă foarte ridicat, transparenţă cu care instituţiile statului nostru nu sunt "obişnuite".

În literatura de specialitate se regăsesc o serie de indicatori prin care se evaluează gradul de transparenţă al cadrului de aplicare al TDI. Pentru BNR se remarcă:

Transparenţa procedurală, care implică publicarea minutelor şedinţelor comitetului de politică monetară şi a modului în care votează membrii acestuia, este redusă.

Transparenţa economică, legată în principal de publicarea modelelor care stau la baza deciziilor, este de asemenea redusă. BNR se află încă în faza de construire şi evaluare a unor astfel de modele, conform raportului anual pe 2005.

Transparenţa operaţională are de suferit în condiţiile în care studii ale BNR ridică semne de întrebare cu privire la eficienţa canalelor de transmisie ale politicii monetare (cum sunt rata dobânzii, cursul de schimb etc.). Inconsistenţa datelor de intrare în modelele de politică monetară (cum ar fi modificarea ponderilor în coşul de consum pe baza căruia se calculează rata inflaţiei) face foarte dificilă urmărirea îndeplinirii obiec-tivelor politicii monetare.

În condiţiile acestei "transparenţe opace" putem să ne întrebăm care vor fi modalităţile de ancorare a aşteptărilor inflaţioniste la nivelul agenţilor economici şi al populaţiei.

Trecerea la o ţintă de inflaţie de 5% pentru 2006, în condiţiile în care ţinta de 7% pentru 2005 a fost cu mult depăşită, nu contribuie la sporirea credibilităţii BNR. Prognoza din ultimul raport asupra inflaţiei (6,8%), deja cu mult peste intervalul de variaţie, ia în considerare un deficit bugetar de 1% din PIB. Creşterea deficitului bugetar la 2,5% va crea probleme serioase BNR, conform cadrului acesteia de evaluare a cererii agregate. De asemenea, gradul ridicat de incertitudine al evoluţiei preţurilor administrate reflectă lipsa de coordonare între politica fiscală şi cea monetară.

Deoarece mecanismele de transmitere ale deciziilor BNR nu sunt clare, banca naţională ar trebui să adopte o atitudine mai conservatoare şi să aplice constrângeri mai severe de politică monetară pentru a spera să atingă într-un viitor previzibil ţinta de inflaţie.