Tiparniţa BCE a deschis porţile pentru revenirea barbariei în Europa

Va mai trece ceva timp până când efectele schimbării fundamentale a naturii banilor asupra structurii sociale din Europa vor deveni subiecte ale cărţilor de istorie.

Într-o carte din 1974, "Dying of Money: Lessons of the Great German and American Inflations", Jens Parsson scrie despre situaţia din Germania în primii ani ai perioadei interbelice.

"Portretul tipic la germanului care s-a îmbogăţit de pe urma inflaţiei era acela al speculatorului şi al celui care construia imperii de carton, adică al unui personaj neesenţial pentru funcţionarea industriei care creează valoare reală", a subliniat autorul.

Din păcate, acelaşi portret al bogatului s-a conturat şi în ultimii ani, atât în Europa cât şi peste Ocean, res­pectiv tot un beneficiar al tiparniţelor, care este izolat de "capriciile" pieţei prin tot felul de legi promovate ca apărătoare ale "campionilor" naţionali. Iar dacă acestea nu sunt suficiente, atunci se apelează la socializarea directă a pierderilor, cu mare atenţie acordată păstrării în proprietate privată a profiturilor.

"Chiar dacă producţia totală a crescut, eforturile individuale au arătat un declin semnificativ, pe fondul unei deteriorări a calităţii producţiei", mai scrie Parsson despre situaţia de atunci din Germania, unde "sentimentul dezbinării a atins proporţiile unei epidemii", iar "separatismul regional a ajuns aşa de puternic, încât aproape a rupt ţara în fragmente".

Propaganda britanică din Primul Război Mondial îi numea pe germani "huni", pentru a sublinia barbaria lor. Prima "piatră" de la temelia aces­tui edificiu propagandistic a fost pusă chiar de conducătorul Imperiului German,

"Aşa cum în urmă cu 1.000 de ani hunii şi-au făcut un renume, tot aşa şi voi trebuie să duceţi numele Germaniei în China pentru 1.000 de ani, astfel încât niciun chinez să nu mai îndrăznească vreodată să se uite strîmb la un german", proclama împăratul Wilhelm al II-lea în 1900, în faţa trupelor pe care le trimitea pentru înăbuşirea Răscoalei Boxerilor.

De atunci a trecut puţin peste un secol, iar ironia istoriei este deosebit de crudă. Germanii sunt cei care nu mai îndrăznesc să se uite strîmb la chinezi, deoarece şi-au făcut bunăstarea dependentă de cea mai mare economie a Asiei.

Mai mult, în cea mai mare economie a Europei au apărut semnale deosebit de îngrijorătoare privind respectarea dreptului de proprietate, un factor fundamental al ţinerii barbariei în afara porţilor cetăţii.

Da, este vorba despre iniţiativa privind exproprierea locuinţelor deţinute de Deutsche Wohnen, care se bazează pe Articolul 15 din Constituţie, unde se arată că "pământul, resursele naturale şi mijloacele de producţie pot fi transferate în proprietate publică, în condiţiile unei compensări adecvate a proprietarilor".

După cum scrie Bloomberg, protestele au început anul trecut, când chiriaşii din 680 de apartamente aflate în "construcţii staliniste postbelice" au aflat că locuinţele vor fi vândute către Deutsche Wohnen.

Compania Deutsche Wohnen a fost înfiinţată în 1998 de către Deutsche Bank pentru administrarea unui portofoliu de proprietăţi imobiliare. Oferta publică iniţială de acţiuni a fost lansată în noiembrie 1999, iar din iulie 2006 compania a devenit independentă, odată cu finalizarea acordului de control al DB, iar acţiunile sunt tranzacţionate la Frankfurt sub simbolului DWNI.

Încă de la începerea tranzacţionării din vara anului 2006, preţul DWNI a manifestat o corelaţie puternică în raport cu indicele preţurilor de pe piaţa imobiliară rezidenţială, publicat de compania Europace (vezi graficul).

Indicele Europace este utilizat şi în analizele băncii centrale Bundesbank, iar evoluţia acestuia s-a angajat pe o traiectorie accelerată de creştere mai ales de când Mario Draghi a promis că BCE va face totul pentru salvarea euro.

De unde a avut Deutsche Wohnen resursele financiare pentru a-şi "construi" un portofoliu de peste 200 de mii de proprietăţi imobiliare rezidenţiale la nivel federal, în condiţiile în care numărul locuinţelor deţinute în Berlin este de circa 115 mii?

În special din împrumuturile masive, mai ales sub forma emisiunilor de obligaţiuni. Mai mult, Deutsche Wohnen nu a beneficiat doar de suprimarea costurilor de finanţare de către BCE, ci şi de achiziţionarea directă a obligaţiunilor sale de către Banca Centrală Europeană.

Conform unor rapoarte de la banca elveţiană UBS, pe lista obligaţiunilor corporate cumpărate de BCE în cadrul programului de relaxare cantitativă apar şi titluri emise de Deutsche Wohnen în iulie 2015, cu maturitatea în iulie 2020, a căror valoare nominală totală este de 500 de milioane de euro.

Urmărind salvarea cu orice preţ a monedei unice prin pornirea tiparniţei şi menţinerea la un nivel absurd de scăzut, chiar negativ, a dobânzilor, BCE a stimulat creşterea preţurilor locuinţelor până la un nivel inaccesibil fără credite deosebit de împovărătoare, cu scadenţe după zeci de ani.

Aceste fenomen este generalizat la nivelul zonei euro, iar tensiunile sociale din Germania arată că şi chiriile au devenit inaccesibile, cu toate că există numeroase dispoziţii legale, în special la nivelul landurilor, care le limitează sever creşterea.

Un articol recent de la Bloomberg arată că "majorarea chiriilor nici măcar nu este principalul factor de creştere a profitului pentru Deutsche Wohnen", iar compania ar fi înregistrat o pierdere în 2018 dacă rezultatul financiar nu ar fi fost îmbunătăţit, cu 2,6 miliarde de euro, prin marcarea la piaţă a proprietăţilor.

"Într-o piaţă imobiliară precum cea din Berlin are sens să cumperi proprietăţi pentru a obţine profituri din reevaluare, în loc să aştepţi acumularea veniturilor din chirii", mai scrie agenţia de ştiri americană, care subliniază astfel adevărata natură, marcată de financializarea extremă, a pieţei imobiliare rezidenţiale.

Dar asta nu este tot. Oferta de case şi apartamente este limitată de numărul tot mai mare al reglementărilor în ceea ce priveşte eficienţa energetică a locuinţelor şi al autorizaţiilor de construire necesare. Toate acestea au condus la creşterea accelerată a costurilor.

Iar măsurile de limitare a ofertei de pe piaţa imobiliară rezidenţială au venit pe fondul iniţiativelor de "liberalizare" a imigraţiei venite de la cel mai înalt nivel.

În aceste condiţii, propunerea de organizare a referendumului pentru exproprierea Deutsche Wohnen, pentru care oricum nu sunt bani la nivelul administraţiei locale, iar diferenţa ar trebui acoperită prin contribuţia tuturor landurilor, nu reprezintă decât rezultatul diagnosticării greşite a problemei.

Ziare deosebit de influente, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Handelsblatt, au criticat iniţiativa care ar putea fi votată în cadrul referendumului ( se pare că nu prea există semne de întrebare referitoare la numărul semnăturilor necesare), însă din dezbatere lipseşte un element fundamental: dacă acum se supune la vot exproprierea unui agent economic, fie el şi o companie considerată deosebit de lacomă, mai există garanţii că noua metodă nu va fi folosită şi în viitor, inclusiv împotriva persoanelor fizice?

În ceea ce priveşte autorităţile, fie ele locale sau federale, lipsa unei reacţii ferme, prin care să fie subliniat faptul că organizarea unui astfel de referendum este inacceptabilă, le pune pe acelaşi palier cu "populiştii" din alte ţări, care sunt înfieraţi cu profundă mânie proletară.

"Este înspăimîntător că politicienii nu resping mai hotărât ideea unui astfel de referendum", a declarat Michael Voigtländer, economist la Institut der Deutschen Wirtschaft (IW) din Köln, pentru Handelsblatt.

Un alt editorial din principalul cotidian financiar german arată că "statul trebuie să protejeze proprietatea, altfel democraţia se va eroda".

Şi mai înspăimîntător este faptul că acest posibil "marş" către expropriere sau naţionalizare prin voinţă populară începe în Germania, cea mai mare şi mai înstărită economie din Europa.

Oare cum poate să arate o societate unde nemulţumiţii îşi pot apropria orice bun în funcţie de pornirile de moment? Regresul către barbarie şi subdezvoltare s-ar produce cu o viteză uimitoare.

Dar poate că acesta este blestemul banilor creaţi din nimic, care au un profund efect de subminare a tuturor structurilor sociale şi morale, iar lecţiile istoriei pur şi simplu nu pot fi învăţate, fiind nevoie de repetarea lor la nesfârşit.