Tokes Laszlo va conduce comisia privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc

Mirabela Vasile
Internaţional / 14 septembrie 2015

Liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, a fost ales azi, la Târgu Mureş, în fruntea comisiei de iniţiativă legislativă cetăţenească pentru promovarea în Parlamentul României a statutului de autonomie al ţinutului secuiesc, în baza unei colaborări cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), transmit surse din presă.

"Mulţumesc pentru alegerea ca preşedinte al Comisiei de iniţiativă a legii privind autonomia ţinutului secuiesc. Acest fapt are mesajul că CNMT şi CNS continuă acea cooperare, conlucrare în spiritul căreia am ţinut şedinţa noastră comună la începutul lunii iunie anul curent şi iată că în această comisie se întruchipează, cu această ocazie, cooperarea noastră strânsă în vederea realizării diferitelor forme de autonomie în Transilvania. Este o cinste pentru mine să devin preşedinte al comisiei, de altfel această funcţie nu are prea mare însemnătate, are o însemnătate mai mult simbolică, simbolizează acea unire sub semnul căreia luptăm pentru autonomia comunităţii maghiare, respectiv a secuimii din Transilvania, din România", a afirmat Tokes Laszlo.

Acesta a spus că priveşte cu îngrijorare faptul că UDMR nu şi-a îndeplinit promisiunile privind elaborarea şi înaintarea în Parlamentul României a proiectului de lege privind autonomia ţinutului secuiesc şi că de aceea organizaţiile CNMT şi CNS nu renunţă.

"UDMR şi de data această, după 25 de ani de tărăgăneală, din nou condiţionează înaintarea proiectului de lege de momentul oportun. Oare când va sosi momentul oportun după 25 de ani de aşteptări deşarte? Noi nu ne lăsăm bătuţi şi chiar de aceea am constituit comisia de iniţiativă", a susţinut acesta.

Liderul CNS, Izsak Balazs, a precizat că această comisie de iniţiativă are 15 membri şi că urmează să identifice voluntari care să ajute la strângerea a 100.000 de semnături, iar, în paralel, se va face şi o analiză a reglementărilor referitoare la iniţiativa cetăţenească, pe care le consideră restrictive.

"Va fi sarcina acestei comisii să redacteze un studiu al Legii 198/1999, care reglementează iniţiativa cetăţenească, tocmai în vederea schimbării acestei legi, precum şi a prevederilor art. 74 din Constituţie, având în vedere că atât prevederile constituţionale, cât şi legea sunt deosebit de restrictive, antidemocratice. În acest domeniu este cea mai antidemocratică şi restrictivă lege din Europa, drept dovadă din 1999, de la adoptarea acestei legi, în România nu s-a adoptat nicio lege la iniţiativa cetăţenilor. Este imposibil din cauza distribuţiei teritoriale a reprezenta interese de nivel regional. Şi numărul de 100.000 de semnături este foarte mare şi restricţia teritorială face să fie destul de dificilă", a spus acesta.

Izsak a mai arătat că între proiectul statutului de autonomie al CNS-CNMT şi cel al UDMR ar exista mai multe diferenţe şi că speră ca UDMR să desemneze o persoană pentru a face parte din comisia de iniţiativă, pentru armonizarea proiectelor.

"Acum s-a constituit o comisie care înainte să depună la Parlament trebuie să publice în Monitorul Oficial. Eu totuşi mai sper că putem discuta şi de apropierea poziţiilor, noi am făcut o ofertă UDMR, am cerut să desemneze o persoană în această comisie, pentru a face propuneri de modificare a statutului adoptat de CNS pentru a apropia poziţiile noastre. Din păcate, la aceste propuneri, la aceste încercări de apropiere nu am primit răspuns. Dar eu sunt încă optimist şi sper în şansa dialogului", a mai afirmat liderul CNS.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb