Toţi inculpaţii din dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au primit condamnări la închisoare cu suspendare cuprinse între un an şi jumătate şi trei ani, potrivit deciziei definitive luate luni de instanţa supremă, relatează sursele de presă.
Astfel, în cazul fostului şef al Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, magistraţii au schimbat încadrarea juridică din neglijenţă în serviciu în abuz contra intereselor publice şi au hotărât condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani.
Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi un an cu suspendare pentru fals intelectual, termenul de încercare fiind de trei ani şi şase luni.
Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu un termen de încercare de şase ani, în timp ce Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, termenul de încercare fiind de opt ani.
Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI şi Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au fost, de asemenea, condamnaţi cu suspendare cu termene între şase luni şi trei ani.