Totul de vânzare

O nouă victorie politică a înregistrat Traian Băsescu când fiica sa şi-a bâlbâit dis­cursul, consideră unii subtili analişti, disperaţi că "animalul politic" transformă în aur electoral tot ceea ce atinge, fie acelea chiar şi gafele jenante.

Un adevăr parţial se găseşte în acest tip de analiză: reacţia părintească a preşedintelui, reacţia de cap de familie care apără onoarea copiilor, este o reacţie bărbătească admirabilă care nu poate fi decât câştigătoare politic.

Dar acest succes electoral indică una din fisurile de caracter ale "animalului politic": are totul de vânzare.

Cum observă oricine, fiica preşedintelui a candidat la o funcţie de partid cu ştiinţa tatălui.

Traian Băsescu ştia prea bine care sunt riscurile de imagine. Totuşi, nu a sfătuit-o să nu se bage. Dacă-i purta de grijă fiicei, cu adevărat, atunci s-ar fi pronunţat ferm contra canditaturii.

Dar, dimpotrivă, drumul fiicei preşedintelui către funcţia în PLD a fost netezit, excluzându-i contracandidatul din partid (acesta, la rândul său, s-a refugiat în PC, trans­formându-şi tot eroismul într-o mizerie).

Când i-a fost netezit drumul fiicei sale, pe Traian Băsescu nu l-a îngrijorat nici onoarea familiei sale, nici onoarea sa de cap de familie şi nici onoarea de preşedinte (în definitiv, cum îşi explică el că tocmai fiica sa, dintre tinerii PLD, ajunge să le fie şef - oare gena tatălui să fie chiar atât de activă?!).

Nu, nu l-a preocupat nici onoarea şi nici paralela cu Ceauşescu, al cărui fiu, Nicu, devenise, tot aşa, şeful tineretului comunist.

În schimb, a-nceput să-l preocupe onoarea, după reacţia (previzibilă) la gângăvelile publice ale fiicei sale.

Este un semn că-şi converteşte "onoarea familială" în capital politic.

Totul de vânzare.

Dacă mizează pe lipsa de sensibilitate a maselor electorale, atunci Traian Băsescu s-ar putea, ca, totuşi, să greşească.

Chiar dacă, eventual, i-a convins pe unii, atunci aceia unii erau, deja, convinşi de mai înainte. În schimb, sigur i-a pierdut pe alţii, provocându-le suspiciuni asupra calităţii caracterului.

Notă

Atacurile preşedintelui l-a adresa "ziariştilor - tonomat" sunt, în principiu, justificate. Interesant ar fi, însă, dacă ar produce dovezile că anumiţi ziarişti sunt plătiţi să spună ceea ce spun şi plătiţi să nu spună ceea ce nu spun.

Pentru că, vorba cuiva, exis­tă şi mulţi ziarişti care o fac din prostie, iar nu pe bani.

Ca să fii plătit, chiar şi ca ticălos, trebuie s-o meriţi! Nu oricine are talentul ăsta...