Companiile auto japoneze "Toyota Motor" Corp. şi "Suzuki Motor" Corp. au anunţat, ieri, că analizează un parteneriat de afaceri, pe fondul necesităţii creşterii cooperării în domeniul tehnologiilor viitoare.
Reprezentanţii celor două societăţi urmau să se întâlnească ieri, la Tokyo, pentru discuţii pe marginea posibilului parteneriat menit să dezvolte tehnologii sigure şi prietenoase cu mediul înconjurător.
Oficialii "Toyota" au refuzat să ofere detalii cu privire la posibilul acord.
Anul trecut, "Toyota" a fost cel mai mare producător auto global după vânzări, iar "Suzuki" este al patrulea constructor auto din Japonia, specializat în minivehicule.
Conform presei internaţionale, şi alte companii vor putea lua parte la parteneriatul pe care îl vor realiza "Toyota" şi "Suzuki".
Menţionăm că, tot ieri, "Toyota" a anunţat că va rechema la service aproximativ 340.000 de modele hibride Prius pentru repararea unei probleme la frâna de mână. Rechemările vor avea loc atât în Japonia, cât şi în America de Nord, Europa, Australia şi alte regiuni.
Măsura priveşte modelele produse în perioada octombrie 2015 - octombrie 2016.
Nu au fost raportate accidente în Japonia din cauza problemelor la frâna de mână, conform unui purtător de cuvânt al "Toyota", care nu a dorit să spună dacă au avut loc incidente în afara ţării.