TRAIAN BĂSESCU: "Moldovei îi va fi refuzată acum cererea de aderare la UE"

Valentin Busuioc
Internaţional / 3 aprilie 2015

Dacă Republica Moldova ar depune acum cererea de aderare la Uniunea Europeană, ar fi refuzată, justiţia din ţara vecină fiind una dintre probleme, a apreciat astăzi fostul preşedinte Traian Băsescu, citat de presa moldovenească.

Aflat în vizită privată la Chişinău, Băsescu a afirmat: "Vă spun ca un om cu experienţă, cred că s-ar primi un refuz. Este prematur, nu vreau să devin un duşman al Republicii Moldova sau al cetăţenilor de aici, eu mi-am exprimat o părere. Cererea ar putea fi depusă, spre exemplu, când o să fiţi mulţumiţi de justiţie. Pregătirea integrării, începerea negocierilor pentru intrarea în UE este o chestiune de reformare a instituţiilor; or, aici prima responsabilitate o au politicienii, aceasta ţine strict de ei".

Rugat să vorbească despre cel mai recent raport privind progresele înregistrare de Moldova în Parteneriatul Estic, Traian Băsescu a susţinut că aceste probleme sunt minore, în comparaţie cu situaţia tensionată din regiune.

Fostul şef de stat a comentat: "Sunt momente mai bune şi mai slabe în progresul pentru îndeplinirea unor obligaţiuni. Acest lucru nu trebuie dramatizat. În opinia mea, un raport bun nu făcea Republica Moldova mai sigură. Federaţia Rusă nu va pleca din Transnistria, aşa cum nu va pleca nici din Crimeea (ucraineană), nici din Osetia şi nici din Abhazia".

Recent, ministrul de Externe de la Chişinău, Natalia Gherman, a sugerat că ţara sa nu va depune cererea ca să obţină statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului Estic de la Riga, programat pentru 21-22 mai. În vara anului trecut, preşedintele Nicolae Timofti şi fostul premier Iurie Leancă au anunţat că în 2015 Republica Moldova va depune cerere de aderare la Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb