TRAIAN BĂSESCU:  "Participarea la referendumul pe Justiţie este vitală"

T.N.
Politică / 26 aprilie 2019

Traian Băsescu (Sursa foto: Twitter)

Traian Băsescu (Sursa foto: Twitter)

Participarea la referendumul consultativ pe Justiţie, din 26 mai, este "vitală pentru recredibilizarea României", a declarat, astăzi, senatorul PMP, Traian Băsescu, pe Facebook.

"Există momente, ce-i drept foarte rare, când popoarele trebuie să fie deasupra elitelor politice pentru a-şi salva ţara. Din păcate, alianţa PSD-ALDE-UDMR a adus ţara la cel mai scăzut nivel de credibilitate de la intrarea în Uniunea Europeană şi până acum", afirmă Băsescu.

În opinia senatorului PMP, "cu o guvernare orientată strict pe salvarea lui Dragnea şi a acoliţilor săi infractori, ţara noastră a fost decredibilizată, fiind în pragul aplicării Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, ca semnal puternic pentru alterarea valorilor statului de drept, prin decizii destinate a pune Justiţia sub controlul guvernanţilor".

"Este drept, întrebările pentru referendum nu sunt nici cele mai inspirate şi nici cele mai clare, dar participarea la acest referendum este vitală pentru recredibilizarea României. O bună participare care să ducă la validarea referendumului ar fi semnalul, dar şi garanţia că România nu va abandona principiile statului de drept şi că Justiţia va rămâne independentă", adaugă el.

Potrivit fostului preşedinte, prin participarea la referendum românii ar demonstra că "sunt parte a setului de valori occidentale şi nu nişte toleraţi în selectele cluburi politice care sunt NATO şi Uniunea Europeană".

"Românii au şansa să demonstreze, că atunci când politicieni derapează, au forţa de a-şi asuma responsabilitatea corectării derapajelor unei puteri politice corupte şi imorale. Dragnea, Tăriceanu şi Kelemen Hunor trebuie să primească fără menajamente, direct de la români, mesajul de respingere a unei politici făcute în favoarea unor găşti corupte şi nu în favoarea românilor, aşa cum au jurat la învestire. Până la urmă, oricâte deficienţe ar fi în formularea întrebărilor, în mod categoric, tot merită un DA", adaugă Băsescu.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Dupa 10 ani de justitie basista, cu tortionari comunisti procurori, judecatori facuti peste noapte din procurori, tineri carora salariile si demnitatile le-au luat mintea , constitutia dupa Zegrean, neparticiparea este masura adevarata.

    Cineva trebuia sa arate cartonasul rosu pentru o resetare a mizeriei numite justitie.

    Justitia actuala este ca in bancurile cu masina ruseasca de tocat cartofii : mare, grea urata, scumpa, si totalmente nefunctionala.  

    1. Cenzurati , cenzurati , chiar si in zilele libere ! Vigilenti ostasi , ochiul si timpanul !

      Cand te-ai aranjat si tu, vine unul sa-ti tulbure linistea si prosperitatea. Esti un bugetar hot a carui bunastarea depinde de justitia actuala, nu?

      Negulescu a fost un bugetar hoț? Kovesi? Lazăr? Onea? Man?

      Bifat 

    "in opinia infractorului PMP".

    Realitate e ca o performanta ca a lui Basescu, de a distruge ABSOLUT TOT ceea ce a atins, n-am mai reusit nimeni in ultimii 30 de ani! 

    1. Securiștii prosti au tupeu nelimitat.

      Mama prostilor este gravida tot timpul; puiaza intruna.

    du-te dracu de chior cu udrea in brate ,nesimtit si imputit KGB-ist,nu ai facut nimic in 10 ani ai stiut sa furi si sa o lingi pe aia din costarica in VAGIN

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb