Trăiască libertatea!

Fiecare timp are măsura lui. Cel pe care-l trăim este unul al discontinuităţii. Unul care nu poate cuprinde întregul, deci nici nu-l poate înţelege, ori îngădui, decît ca sumă incompletă a părţilor în care a fost mai întîi descompus. Adevăr, Frumos, Virtute, Libertate sunt etaloane ale altor vremuri. Noi operăm cu "adevăruri" - relative; "frumuseţi" - trecătoare şi înrobite modei, ori gusturilor; "virtuţi"- prea slabe pentru a suporta o definiţie clară, încît suntem mai degrabă familiari cu lipsa lor, decît cu ele, şi "libertăţi"- mai mult proclamate, decît exersate.

Acesta este cazul şi cu libertatea specială pe care UNESCO s-a gîndit să o pună în ramă (abia în 1993, dacă vă vine să credeţi!), proclamînd-o zi internaţională, pentru a o atîrna apoi în muzeul atît de încăpător al valorilor democratice aclamate, dar tot mai puţin profesate: libertatea presei.

Într-o lume în care realitatea este învelită într-un strat gros, aproape impenetrabil, de "mitologii", libertatea presei este şi poate fi tratată mai degrabă ca unul dintre miturile fondatoare ale democraţiilor. Traiectoria acestui mit spune aproape totul despre cursul istoriei. Libertatea presei a început prin a fi parte indisolubilă a libertăţilor cetăţeneşti, afirmate în raport cu autoritatea statală şi, mai larg, în raport cu orice autoritate birocratic-instituţională! Primul amendament al Constituţiei SUA spune aproape totul despre această filosofie politică şi constituie, pînă astăzi, cea mai solidă linie de apărare a unei valori fără de care societatea modernă nu ar fi fost posibilă. În finalul traiectoriei sale, "libertatea presei" s-a metamorfozat în "puterea presei", orgoliu exacerbat pînă la a se autoproclama A Patra Putere a oricărei democraţii. De la Libertate la Putere, acesta este traiectul decăderii, nu doar al presei, în societatea modernă!

Păstrînd proporţiile, este exact istoria presei din România post-decembristă care, măcar pentru cîteva clipe, a visat frumos la Libertate. Un vis repede destrămat pe acelaşi drum care lasă de căruţă valenţele Libertăţii pentru a încasa beneficiile, generoase şi oneroase, ale Puterii.

Unde se află astăzi societatea românească în raport cu presa şi libertăţile ei, poate oricine constata, fără prea mari dificultăţi. Dintr-o formă de libertate a cetăţenilor, presa, mai ales în forma ei audio-vizuală, s-a transformat în unealtă predilectă a bătăliilor pentru putere. În numele dreptului de a şti şi de a-i informa pe alţii, presa a jucat aproape toate rolurile infamante ale noului său destin în jocul puterii: scenă a înscenărilor capabile să defăimeze, să ruineze şi să distrugă reputaţia sau măcar să arunce umbre grele asupra oricăror persoane aflate în competiţia politică; singurul spaţiu public în care grupuri de "vigilanti" încă se mai pot deda linşajului, fără teama vreunei repercusiuni legale; hazna a reziduurilor celor mai imunde din viaţa privată a celor care şi-au asumat riscul de a ieşi în arena publică; teritoriu al imprecaţiilor, insultelor şi al vorbelor de ocară folosite adesea fără perdea şi fără nicio reţinere. Pe faţa cealaltă a monedei, presa audio-vizuală a devenit principalul vehicul al propulsării politice şi al susţinerii mediatice a personajelor celor mai găunoase, mai lipsite de principii, de idei şi de bun simţ, asupra cărora s-a pogorît la un moment dat mîna cea plină de har a Puterii. În goana sa, tot mai nebună, după beneficiile puterii, presa de la noi a depăşit de mult orice limită a bunului simţ, orice regulă a deontologiei profesionale aşa cum se practică ea (cît se mai practică!) măcar într-o anume parte a presei din ţările care mai au temei să-şi spună civilizate. Adevărul de fond este însă acela că derapajele presei, adică deraierea de pe linia probităţii şi adevărului, a intereselor celor care vor şi au dreptul să fie informaţi, în teritoriul mlăştinos şi urît mirositor al intereselor personale, de gaşcă, grup, haită sau turmă, sunt tot mai grave şi tot mai frecvente. Dezvăluirile, cu siguranţă minimale, din jurul scandalului legat de activităţile ilegale organizate şi desfăşurate pe larg de grupul de presă Murdoch sunt suficiente pentru ca şi cel mai fanatic credincios al libertăţii presei să vomite îndelung, scuturat de frigurile greţii produse de modul în care poate fi schingiuit cineva atît de nevinovat şi inocent cum este publicul care "cumpără" informaţia de la "furnizor" cu credinţa că, din tîrgul acesta, el este cel care iese în avantaj.

Presa, nu doar la noi, în cea mai mare parte a ei, s-a dezis de Libertate şi a ales să se folosească doar de acele libertăţi care-i sunt folositoare în rolul adesea abject de unealtă a puterii.

Măcar de Ziua internaţională a libertăţii presei să gîndim, totuşi, pozitiv! Poate că există o cale de regăsire, de ieşire din iadul puterii şi de revenire în raiul din care presa a fugit singură, al Libertăţii. Pentru cei care încă se mai bucură de ea, de Libertatea presei, vreau să zic, la mulţi ani şi să auzim numai de bine!

Trăiască Libertatea!