Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se rededschide, miercuri, pentru toate categoriile de autovehicule. Traficul va fi permis însă doar pe timpul zilei, iar Companiea Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) le recomandă şoferilor să circule cu atenţie, întrucât a crescut numărul urşilor care se află chiar pe şosea, potrivit news.ro
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru (km 104+000) şi Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), se redeschide miercuri, la ora 8.00, pentru toate categoriile de autovehicule.
Totuşi, circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7.00 şi 21.00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până cănd vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă.
De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie, mai ales faptul că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. Oamenii sunt sfătuiţi să nu încerce să hrănească urşii, nici chiar din maşină, şi să nu facă gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale animalelor.
Recent, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţa va fi elaborat un studiu de fezabilitate prin care să fie găsite soluţii tehnice pentru menţinerea DN 7C - Transfăgărăşanul deschis pentru circulaţie, între Piscul Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, o perioadă cât mai lungă, în fiecare an.
Operaţiunile de deszăpezire a Transfăgărăşanului au început, în acest an, în luna mai, când stratul de zăpadă avea peste cinci metri grosime în unele zone. Totuşi, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov se arătau încrezători că traficul va fi reluat mai devreme de termenul obişnuit, de 1 iulie.