Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat, vineri, că va organiza un protest de amploare, pentru a atrage atenţia autorităţilor statului asupra nerespectării prevederilor legale de către Euroins şi a atras atenţia că Guvernul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să protejeze transportatorii de "numeroasele derapaje" existente pe piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA, informează News.ro.
"Guvernul României şi ASF trebuie să ne protejeze de numeroasele derapaje existente pe piaţa asigurărilor RCA din România, cauzate de încălcări grave ale legii de societatea Euroins, care au creat prejudicii unui număr considerabil de transportatori, păgubiţi în accidente rutiere", se arată în comunicat.
COTAR atrage atenţia autorităţilor că situaţia existentă în prezent impune luarea unor măsuri urgente.
"Acestea trebuie să includă declanşarea unei anchete cu privire la modul de îndeplinire al obligaţiilor de către personalul ASF însărcinat cu supravegherea pieţei de asigurări şi demiterea persoanelor care au girat aceste practici ilicite prin atitudinea lor pasivă. În caz contrar, practicile ilicite şi rămase nesancţionate ale Euroins vor conduce la crearea unor blocaje cu efecte devastatoare pentru pieţele de transport şi de asigurări RCA din România, care se vor răsfrânge inclusiv asupra situaţiei consumatorilor şi a siguranţei pe drumurile publice", se arată în comunicat.
Transportatorii avertizează că practicile ilicite afectează deja mii de persoane, întrucât efectele negative ale acestora nu se răsfrâng doar asupra transportatorilor, ci şi asupra celorlalte categorii de persoane păgubite.
"Gravitatea situaţiei este cu atât mai evidentă în condiţiile în care Euroins, care deţine peste 30% din piaţa RCA la nivel naţional şi un număr de aproximativ două milioane de asiguraţi RCA, nu este singura societate de asigurări care săvârşeşte astfel de abuzuri", se arată în comunicat.
Potrivit COTAR, în luna noiembrie 2019, în spaţiul public au apărut două note interne ale Euroins, prin care acest asigurător ar fi dat instrucţiuni angajaţilor săi în sensul de a gestiona dosarele de daună într-o manieră care încalcă flagrant dispoziţiile legislaţiei în domeniu.
"Aceste instrucţiuni au fost, ulterior, puse în aplicare, personalul Euroins adoptând o conduită abuzivă şi profund prejudiciabilă persoanelor păgubite, manifestată, între altele, prin refuzul de a efectua constatarea daunelor în condiţiile legii, diminuarea nejustificată a despăgubirilor, prin aplicarea unor criterii şi modalităţi de calcul arbitrare şi contrare legii şi refuzul de înregistra cereri de despagubire", se arată în comunicat.
COTAR atrage atenţia că acţiunile de protest vor continua până la remedierea derapajelor menţionate.