Tranzacţia prin care compania "Balkan Petroleum" a preluat controlul asupra a 49% din "Rafo" Oneşti a intrat în atenţia unui cotidian britanic, care face unele dezvăluiri interesante privind numele celor care s-au intersectat cu această afacere. "Balkan Petroleum" are ca adresă un apartament din Chesham, Buckinghamshire. Firma este condusă de doi directori, nu are acţionari şi, aparent, nu deţine un birou, un număr de telefon sau o persoa-nă care să poată să răspundă la întrebările presei, se arată în ediţia on-line a publicaţiei britanice "Independent".
Vînzarea rafinăriei a cauzat îngrijorare în presa din Ro-mâ-nia. După 50 de ani ca firmă de stat, a fost privatizată în 2001, dar compania datorează mii de miliarde la bugetul statului. Pre-sa română a sugerat că vîn-zarea acţiunilor este o metodă de transferare a responsabilită-ţii pentru circa jumătate din datorie în afara României. "Balkan Petroleum" este, se pare, controlată efectiv de doi oameni de afaceri români controversaţi şi cu foarte multe legături. Vasile Frank Timiş are la activ condamnări pentru trafic cu heroină, iar Ovidiu Tender a fost implicat într-un scandal de spălare de bani, precizează sursa citată. "Balkan Petroleum" îi are înregistraţi ca directori pe David Grannell şi o agenţie specializată în înfiinţarea companiilor. Grannell, în vîrstă de 41 de ani, fost ofiţer în marina comercială, este contabil autorizat şi director la firma de contabili "Bowker Orford". El a declarat pentru ziarul britanic "Independent" că a fost angajat să înfiinţeze "Balkan Petroleum", aceasta fiind singura sa relaţie cu firma, demisionînd ulterior. Grannell a refuzat să spună cine conduce firma acum.
David Grannell are legături cu firme care sînt în legătură strînsă cu România şi este înregis-trat ca director al "Inktrend", firmă britanică în-fiinţată de Stephen Roman, un canadian în vîrstă de 50 de ani. Roman este fost director al firmei "Gabriel Resources", companie canadiană înfiinţată de Timiş ca să exploateze zăcă-mîntul de aur de la Roşia Montană din Ro-mâ-nia, cel mai mare din Europa.
Grannell este director financiar şi la o altă companie canadiană, "European Goldfields", în-fiin-ţată tot de Timiş şi care deţine drepturi de exploatare a minelor dintr-o mare parte a Transilvaniei. Chiar dacă nu este director, se crede că Timiş deţine 24% din acţiunile companiei.
În urmă cu o lună, Grannell a fost înlocuit din funcţia de director al "Balkan Petroleum" de doi cetăţeni români, Liana Radu de 35 de ani şi Marian Iancu, de 38 de ani.
Cotidianul britanic mai precizează că Frank Timiş, o figură controversată în industria resurselor naturale din estul Europei, conduce cinci companii publice internaţionale: "Cînd Timiş a lansat < Regal Petroleum > pe Piaţa de Investiţii Alternative din Londra, în 2002, a ieşit la iveală că a fost condamnat pentru trafic de heroină. El a declarat că a fugit din Ro-mânia comunistă în urmă cu 25 de ani ca să îşi încerce norocul peste mări. Mai tîrziu, a fost condamnat în Australia pentru posesie de heroină şi intenţie de comercializare".
"Regal Petroleum" are legături cu "Halliburton", companie din domeniul serviciilor petroliere, condusă la un moment dat de vicepreşedintele american Dick Cheney.