Trăsura cu cărţi

Iată o problemă simplă. Se dau două oraşe. Unul din Estul Europei şi altul din Vest. Să zicem că alegem două oraşe mici, în jur de 20.000 de mii de locuitori. M-am născut într-un asemenea oraş, dar sunt şi altele în România. Buftea, Gherla, Comăneşti, Popeşti-Leordeni, Băicoi, Calafat. Cât despre oraşele occidentale, am să aleg eu. Stellenbosch (Africa de Sud).

Ajunge doar să traversezi centrul acestui oraş pentru a realiza că eşti în lumea occidentală. Casele vechi, bisericile, primăria, arsenalul - toate acestea sunt tipice pentru un oraş olandez. Într-adevăr, localitarea a fost întemeiată în 1697 de Compania olandeză a Indiilor (cunoscută sub acronimul VOC). Populaţia majoritară a fost, până de curând, formată din afrikaaneri. Se vede. Chiar şi acum oraşul arată impecabil. Curat, prosper, frumos. Acum comparaţi-l cu ce oraş doriţi dumneavoastră din cele de prin părţile noastre. Diferenţa sare în ochi. Cum se explică?

Este invocată adesea "cultura politică". Dar în ce constă asta? Cum s-a format? care sunt purtătorii săi?

Stellenbosch este un loc cu deosebire interesant pentru a ne testa teoriile şi intuiţiile. Cum au reuşit ei să păstreze o bucată de cultură olandeză şi să menţină un nivel de trai atât de ridicat în sudul Africii? Am citit povestea primei expediţii europene. Nu era nimic, nici o aşezare. Noaptea au fost atacaţi de un leu.

Pentru a face scurtă o istorie lungă, trec direct la o concluzie. Oamenii aceia au acţionat cu cap. Iar pentru asta trebuie să fi o persoană cultivată. Deci citeau. Mult.

Prima bibliotecă a apărut deja în secolul al 18-lea. Localităţile erau prea mici, o mână de case, dar asta nu i-a descurajat pe bravii colonişti. Împrumutau dintr-o trăsură specială, cu cărţi, care făcea traseul până la Kaapstad (Capetown). În secolul al 19-lea existau deja diferite cercuri de lectură prin care membrii împrumutau cărţi pe care apoi le discutau.

Pe la noi pasiunea pentru citit, câtă era, s-a prăbuşit în ultimele decenii. Existau, pe vremea comuniştilor, aşa-zisele bibliobuze, biblioteci mobile amenajate în autobuze. Habar nu am ce s-a întâmplat cu acestea, bănuiesc că au ajuns la fier vechi, au dispărut complet.

România a intrat într-o pâclă totală. Zilele trecute am avut curs. Online, din cauza carantinei. L-am întrebat pe un student de anul III ce cărţi a citit despre regimul stalinist. "Nici una" - mi-a răspuns. Dar despre cel nazist? "Nici una". Şocat, am trecut la alt student. Erau de la facultatea de Ştiinţe Politice, scena era supra-realistă. Nici acela nu citise absolut nimic.

Secole întregi Europa a fost guvernată de o elită care practica disciplina aspră a studiului. Palatele şi mănăstirile aveau biblioteci considerabile, într-o perioadă în care cărţile costau, fiecare, o avere. Din secolul al 19-lea o educaţie universitară a devenit, practic, obligatorie pentru cei care doreau să urce pe scara socială. Universităţile au devenit instituţii-cheie în arhitectura Statului.

Însă după 1989, România s-a angajat pe o cale diametral opusă. În parte, asta s-a întâmplat pentru că socialiştii au dorit să neutralizeze opoziţia politică din universităţi, de la începutul anilor 1990. Între "reformele" introduse în această perioadă a fost intemeierea unor "universităţi" de tip fabrici de diplome. "Private" (vorba vine) sau "publice" (de fapt controlate, şi acestea, de o oligarhie).

Între timp, liceele au fost puse la pământ, prin arendarea lor către primării. În scurtă vreme, au început să producă generaţii de necalificaţi. Examenele de bacalaureat au devenit o bătaie de joc. Facultăţile nu au avut încotro şi au început să renunţe la examenele de admitere. Toate acestea s-au făcut la comanda şi în beneficiul unei clase de rentieri lipsiţi de orice scrupule. Actul de guvernare a regresat la nivel tribal. Mai nou, au început să plimbe moaşte pe străzi pentru a combate coronavirusul.

Editurile au fost taxate brutal. Au fost acordate, în schimb, scutiri de taxe pentru "sectorul IT". Acela care face, spre exemplu, jocuri electronice. Foarte utile, probabil, pentru sănătatea mintală a naţiunii...

Numărul oficial al analfabeţilor funcţionali a ajuns la zece milioane. Scorurile PISA ale elevilor români continuă să se degradeze. Mulţi nu au nici o carte acasă. În toată ţara sunt doar 300 de librării, dintre care circa 80 în Bucureşti. Chiar şi această cifră ascunde realitatea: unele vând puţine cărţi şi mai mult ceaiuri de plante, hârtie de împachetat sau lumânari parfumate. Un autor povestea că a încercat să îşi lanseze o carte în Teleorman. Nu a găsit nici o librărie. Doar un local care s-a dovedit a fi specializat în... epilare definitivă.

Universităţile sunt pulbere. Africa are 20 de universităţi între primele 800 ale lumii. România, nici una. Universităţile româneşti sunt, fără excepţie, depăşite de universităţi din Uganda, Egipt şi Nigeria. Asta este o situaţia despre care, nu mă îndoiesc, se va scrie în cărţi. Pare o poveste, dar nu este.