Trebuie să ne temem de acordarea statutului de economie de piaţă Chinei?

Tratatul de aderare a Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO), din 2001, include un articol ale cărui prevederi expiră la sfârşitul anului viitor.

Conform Articolului 15, partenerii comerciali ai Chinei pot considera că principala putere economică a Asiei nu este economie de piaţă, iar controlul extins al preţurilor de către autorităţile de la Beijing justifică utilizarea altor standarde când se iau deciziile de aplicare a unor tarife asupra importurilor.

În ultimii 15 ani s-au înregistrat numeroase acuzaţii la adresa politicilor comerciale ale Chinei, cea mai frecventă fiind aceea a competiţiei incorecte, pe baza preţurilor de dumping practicate mai ales de exportatorii din industria prelucrătoare.

Doar în ultimele luni, Financial Times a publicat numeroase ştiri şi analize referitoare la apelul unor sectoare industriale europene, în special din metalurgie, pentru stăvilirea importurilor din China. Justificarea este aceeaşi: preţurile de dumping practicate de producătorii chinezi.

Unii analişti apreciază că, după decembrie 2016, WTO trebuie să recunoască statul de economie de piaţă al Chinei, iar această recunoaştere va avea implicaţii majore asupra capacităţii autorităţilor din SUA şi Europa de proteja anumite sectoare economice prin politici protecţioniste.

Există şi numeroase opinii care susţin că recunoaşterea statutului de economie de piaţă al Chinei nu este obligatorie de anul viitor, pe baza altei interpretări a documentului de aderare.

Bineînţeles că autorităţile de la Beijing favorizează primul punct de vedere, iar Financial Times a scris recent despre intensificarea presiunilor în acest sens. Un diplomat occidental din Beijing a declarat că "statutul de economie de piaţă este o chestiune de prestigiu pentru China, iar pentru noi reprezintă o decizie politică", după cum scrie FT.

Decizia va fi extrem de dificilă mai ales la nivelul Uniunii Europene, pe fondul creşterii accelerate a deficitului comercial bilateral de la înfiinţarea zonei euro, dar mai ales în ultimii doi ani (vezi graficul).

Institutul american Economic Policy Institute (EPI) a publicat o analiză semnată de Robert Scott şi Xiao Jiang (n.a. "Acordarea unilaterală a statutului de economie de piaţă pentru China ameninţă milioane de locuri de muncă în UE", EPI Briefing Paper #407, www.epi.org/publication/eu-jobs-at-risk/), unde sunt evaluate efectele directe şi indirecte ale recunoaşterii unilaterale de către UE a statutului de economie de piaţă pentru China.

Autorii estimează că se vor pierde între 1,7 milioane şi 3,5 milioane de locuri de muncă în UE, în condiţiile unei creşteri a importurilor din China cu 25%, respectiv 50%, în următorii 3-5 ani faţă de anul de bază 2011. Acest rezultat se datorează "limitării capacităţii UE de a impune tarife asupra bunurilor comercializate la preţuri de dumping". De parcă aceste estimări nu ar fi suficient de îngrijorătoare, Scott şi Jiang avertizează că ipotezele utilizate, inclusiv scenariul pesimist, sunt foarte conservatoare şi pot să nu ilustreze adevărata dimensiune a impactului.

Financial Times arată care sunt posibilele argumente pentru amânarea unei astfel de decizii. "S-au accentuat criticile internaţionale cu privire la amânarea implementării reformelor economice dificile", scrie FT, iar "deprecierea yuanului şi măsurile guvernamentale de susţinere a burselor de valori din China arată că autorităţile încearcă să limiteze acţiunea forţelor pieţei".

Deşi aceste argumente pot fi relativ uşor susţinute, în cadrul negocierilor dure care vor urma, şi China poate răspunde la fel. Oare cum poate fi caracterizat bail-out-ul bancar din urmă cu câţiva ani din Europa sau programul de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene? Nu sunt acestea tot măsuri care împiedică buna funcţionare a pieţelor?

Iar apoi, scăderea competitivităţii europene nu se datorează şi numeroaselor reglementări adoptate la Bruxelles? Este greu de crezut că oţelăriile europene, atâtea câte au mai rămas, vor putea concura pe pieţele externe dacă vor trece, de exemplu, la alimentarea cu "energie verde".

În plus, argumentul amânării reformelor economice dificile, renumitele reforme structurale, este aplicabil, în egală măsură, mai ales economiilor din zona euro.

Care va fi impactul recunoaşterii statutului de economie de piaţă al Chinei pentru România? Deosebit de puternic şi de negativ.

În clasamentul european în funcţie de numărul locurilor de muncă ameninţate, România se află pe locul 7 în analiza de la EPI, după Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa, Polonia şi Spania, dar înaintea unor economii mult mai dezvoltate, cum sunt cele din Olanda, Cehia, Austria sau Suedia.

Scenariul pesimist al autorilor, care prevede o creştere cu 50% a importurilor din China în următorii 3-5 ani, arată că România poate pierde circa 200 de mii de locuri de muncă, ceea ce reprezintă 2,5% din numărul total al angajaţilor. Astfel, din punct de vedere al impactului negativ asupra forţei de muncă, România se află pe locul al doilea din UE, după Bulgaria, unde ponderea locurilor de muncă ameninţate este de 2,7% din totalul angajaţilor.

Datele de la Eurostat arată că deficitul comercial bilateral al României faţă de China a crescut accelerat din 2002, ajungând la 1,8 miliarde de euro în 2014, pe fondul unor importuri de 2,35 de miliarde şi a unor exporturi de 566 de milioane.

În 2010 s-a înregistrat un deficit de 2,24 miliarde de euro, record al ultimilor 14 ani, iar estimările pentru 2015, realizate pe baza datelor din primele 9 luni ale anului, arată că recordul din 2010 va fi depăşit.

Din păcate, politica economică, în special cea fiscală şi bugetară, nu pare să acorde importanţă competitivităţii economiei noastre. De asemenea, este suficientă doar o scurtă privire asupra politicii energetice pentru a fi observat efectul negativ al "energiei verzi" asupra competitivităţii, o situaţie similară în toată Europa.

Chiar dacă producătorii din anumite ramuri industriale nu trebuie să plătească certificatele verzi, conform unei decizii guvernamentale recente, populaţia şi IMM-urile vor fi puternic afectate de menţinerea tendinţei de creştere a preţurilor energiei electrice.

În primul caz vom avea un impact asupra puterii de cumpărare, care îi va determina pe consumatorii români să se orienteze către produse mai ieftine din China, iar în cazul firmelor mici vom asista la deteriorarea "reglementată" a competitivităţii.

În raportul EPI se mai arată că, din punct de vedere al repartizării locurilor de muncă pe sectoare industriale, cele mai afectate sunt industria componentelor auto (1,2 milioane de locuri de muncă ameninţate), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (647 de mii) şi industria metalurgică (350 de mii).

Oare este posibil ca o mare parte a investiţiilor străine din sectorul componentelor auto să se retragă din ţară, deoarece nu pot face faţă importurilor din China?

Aceasta este doar una dintre întrebările la care trebuie să găsească răspuns autorităţile noastre, însă cel mai important lucru îl reprezintă schimbarea radicală a politicilor economice, care să permită ajustarea rapidă a structurii economiei în faţa presiunilor competitive venite din afară.

Va obţine China statutul de economie de piaţă în 2016? Un răspuns afirmativ va declanşa o serie de transformări radicale pentru economiile din Europa şi va conduce la derularea accelerată a unor schimbări structurale, cărora guvernele nu li se vor putea opune.