Trendurile digitale generate de pandemie se vor manifesta şi după anul 2021

G.U.
Miscellanea / 13 iulie 2021

Trendurile digitale generate de pandemie se vor manifesta şi după anul 2021

Evenimentele din ultimele 18 luni au determinat apariţia unor inovaţii tehnologice care să ne ajute să ne adaptăm la cerinţele noii realităţi, impusă de pandemie, şi despre care specialiştii spun că nu vor dispărea odată cu aceasta, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Cu toate că progresele în ceea ce priveşte inteligenţa artificială, soluţiile de e-commerce şi Internet of Things erau, deja, pe lista trendurilor tehnologice, ritmul cu care acestea au fost integrate în activitatea din domenii precum educaţie sau sănătate (unele dintre cele mai conservatoare din acest punct de vedere), odată cu pandemia, a fost cu adevărat surprinzător, cu atât mai mult ţinând cont de faptul că tot acest progres ar fi durat câţiva ani de zile, nu doar câteva luni.

În acest context, în care conectivitatea digitală a adevenit un punct central în vieţile noastre, experţii de la nivel global au identificat cinci trenduri care se vor manifesta şi pe viitor.

1.Spaţiile digitale de lucru

Potrivit comunicatului, la finalul lunii iunie a anului trecut, 42% din forţa de muncă din Statele Unite ale Americii lucra de acasă, pe parcursul întregului program, astfel că piaţa soluţiilor software pentru colaborarea în mediul virtual a crescut extrem de rapid. Mai exact, în anul 2020, piaţa globală a soluţiilor de video conferencing a ajuns la 7.87 miliarde de dolari, atingând un nivel mai mult decât dublu faţă de pragul înregistrat în 2019.

În plus, nu doar angajaţii s-au adaptat uşor la această schimbare, munca de acasă aducând beneficii şi pentru angajatori, materializate prin reducerea costurilor cu închirierea spaţiilor de birouri spre exemplu. Potrivit raportului Ericsson, Future of Enterprises, 60% dintre liderii de business sunt încântaţi de reducerea costurilor aferente închirierii spaţiilor de birouri, iar 43% dintre aceştia anticipează că vor renunţa complet la birourile lor până în anul 2030. De asemenea, unele cifre indică şi faptul că angajaţii care lucrează de la distanţă sunt cu până la 40% mai productivi decât la birou.

2.Online learning

Pandemia a adus schimbări şi în domeniul educaţiei, peste 1,6 miliarde de elevi din 195 de ţări, de la nivel global, trecând la cursurile de la distanţă. Astfel, a crescut şi cererea pentru diferite servicii digitale din această arie, precum aplicaţii de predare în mediul online sau software-uri pentru e-learning. Totodată, proiecte precum Keep America Running (o iniţiativă Ericsson dezvoltată alături de unii dintre partenerii săi) au arătat faptul că pot contribui la reducerea decalajului în ceea ce priveşte accesul la educaţie prin asigurarea accesului la metode de învăţare de la distanţă pentru elevii care nu dispun de o conexiune de internet. De asemenea, potrivit OECD, în 2020, 95% dintre elevii din Elveţia, Norvegia şi Austria aveau un computer pe care să îl folosească pentru a învăţa, faţă de numai 34% dintre cei din Indonezia, se menţionează în comunicat.

3.Digitalizarea sistemelor de sănătate

Sănătatea a fost dintotdeauna unul dintre domeniile de activitate care au implementat mai greu inovaţiile în materie de IT şi digitalizarea, dar pandemia a subliniat potenţialul uriaş şi rolul extrem de important pe care tehnologiile pentru digitalizarea sistemelor de sănătate îl au în ceea ce priveşte controlul asupra răspândirii viruşilor prin intermediul metodelor şi proceselor de monitorizare, testare şi tratament.

Astfel, în cadrul unui proiect de cercetare şi inovare, lansat în luna septembrie a anului 2020, Ericsson, Telia şi Spitalul Universitar Sahlgrenska din Suedia au monitorizat şi au gestionat cererea de resurse pentru domeniul sănătăţii, prin intermediul soluţiilor de inteligenţă artificială.

Un alt proiect de acest tip este 5G Connected Ambulance, în cadrul căruia Ericsson a colaborat cu Spitalul Universitar Birmingham NHS Foundation Trust (UHB) şi King's College din Londra. 5G Connected Ambulance presupune noi metode prin care pacienţii, personalul din ambulanţe şi medicii se pot conecta de la distanţă în timp real. Totodată, prin intermediul acestei inovaţii, personalul din sănătate a putut efectua de la distanţă prima procedură de diagnostic cu ajutorul tehnologiei 5G, din Regatul Unit, demonstrând astfel potenţialul de a facilita munca şi colaborarea între medici, chiar şi atunci când aceştia se află în locuri diferite, ajutând în caelaşi timp pacienţii, chiar dacă aceştia nu pot ajunge la spital.

4.Avantajele soluţiilor contactless

Chiar şi atunci când merg fizic la cumpărături, aproape 90% dintre cetăţenii din Statele Unite spun că preferă să aibă acces la modalităţi de plată contactless sau la servicii de tip self-checkout şi, întrucât securitatea cibernetică a devenit o preocupare tot mai importantă în contextul globalizării, sistemele de securitate cu recunoaştere facială au început să fie din ce în ce mai răspândite.

Astăzi, toate acestea sunt posibile prin intermediul procesoarelor de ultimă generaţie, a senzorilor de imagine, a soluţiilor îmbunătăţite de inteligenţă artificială şi a optimizării reţelelor de comunicaţii, fiecare dintre aceste elemente fiind într-un proces continuu de îmbunătăţire.

5.Conţinut generat de inteligenţa artificială

Potrivit sursei citate, inovaţiile în ceea ce priveşte soluţiile de machine learning, precum Generative Adeversarial Networks (GANs), care prin intermediul datelor se axează pe tipare generând apoi un conţinut extrem de asemănător cu cel original, au devenit destul de populare în ultimii ani, cu atât mai mult în contextul în care sunt folosite pentru a crea imagini digitale identice cu fotografiile unor persoane reale.

Această tehnologie, folosită mai ales în domeniul entertainmentului şi la crearea filtrelor pentru diferite aplicaţii, evoluează constant şi utilizează o cantitate tot mai mare de informaţii personale. În plus, cifrele din ediţia din 2018 a raportului 10 Hot Consumer Trends arată că 50% dintre oameni nu pot percepe diferenţele dintre conţinutul generat de utilizatori şi cel generat de inteligenţa artificială, iar aceasta (inteligenţa artificială) ar putea deveni tot mai rezilientă pe măsură ce apar schimbări în ceea ce priveşte consumul media. Astfel, pe măsură ce tehnologia evoluează, vom vedea tot mai mult conţinut generat de inteligenţa artificială.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. DIGITALIZAREA e necesara, dar NU in exces, CUM INCEPE A FI, pt ca excesiva e sinonima cu disparitia comunicarii umane, cu robotizarea omului anti-empatic, cu ALIENAREA.

    Digitalizarea nu e un.scop în sine. Ea trebuie sa adică mai mulți bani în buzunar, mai mult timp liber și mai puțină sclavie altfel nu va fi acceptată de nimeni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb