Tribunalul de la New York admite parţial intervenţia în cazul Roşia Montană

ICSID, Tribunalul Băncii Mondiale, a acceptat petiţia amicus curiae depusă în procesul de arbitraj dintre România şi compania minieră Gabriel Resources în legătură cu un proiect minier Roşia Montană, se arată într-un comunicat de presă trimis de organizaţia neguvernamentală Mining Watch România.

Această acceptare reprezintă o des­chidere din partea tribunalului de a asculta punctul de vedere al oamenilor direct afectaţi de proiectul minier. Petiţia a fost depusă de organizaţiile Alburnus Maior, Greenpeace Romania şi CIDRM din România, cu sprijinul CIEL (Center for International Environmental Law), ClientEarth şi ECCHR (European Center for Constitutional and Human Rights). Petiţia amicus a prezentat noi fapte cu privire la încălcările dreptului constituţional, de mediu şi ale drepturilor omului în legătură cu eforturile Gabriel Resources de a construi cea mai mare exploatare minieră în carieră deschisă din Europa.

Petiţia a inclus şi mărturii de la proprietari din Roşia Montană care şi-au exprimat opoziţia faţă de proiectul minier în ultimii 15 ani şi care au avut de suferit în urma lucrărilor pregătitoare ale proiectului, inclusiv din cauza relocării involuntare. Cu toa­te acestea, deşi Tribunalul a acceptat în principiu petiţia amicus, a exclus toate mărturiile şi argumentele juridice din partea localnicilor din Roşia Montană şi a respins solicitarea lor de a participa la audieri.

Christian Schliemann, avocatul ECCHR ce reprezintă cauza cetăţenilor, a declarat: "Prin excluderea mărturiilor celor direct afectaţi, tribunalul subminează grav scopul esenţial al petiţiei amicus. Pentru localnicii din Roşia Montană, această decizie le refuză efectiv accesul atât la arbitraj cât şi la justiţie în acest proces".

Tribunalul a decis, de asemenea, să excludă toate argumentele juridice din petiţia amicus. Magistraţii au afirmat că organizaţiile nu au cum să aibă experienţă în dreptul investiţiilor internaţionale, subliniind că nu sunt eligibile pentru a deveni amicus curiae.

Erika Lennon, avocat principal la CIEL, a precizat: "Această abordare încurajează şi agravează dezechilibrele inerente sistemului de arbitraj şi reduce şi mai mult posibilitatea şi aşa slabă de a participa în numele celor afectaţi şi de a promova interesul public".

Părţile aflate în dispută, atât investitorul cât şi statul, vor putea în continuare să nu recunoască nişte drepturi de bază cum ar fi accesul la informaţii, refuzând accesul la documente pe baza argumentului că este vorba de informaţii comerciale confidenţiale.

Cristinel Buzatu, consilier juridic pentru Greenpeace Central and Eastern Europe, a menţionat: "Deşi pentru moment a fost o uşurare pentru noi să aflăm că tribunalul a fost de acord să ne accepte o parte din argumente, continuăm să facem presiuni pentru ca toate argumentele să fie luate în considerare şi pentru ca vocile comunităţii locale să fie respectate. Vom face eforturi în continuare să ne asigurăm că nu mai au loc abuzuri şi că drepturile comunităţilor, persoa­nelor şi naturii sunt respectate şi nu sunt sacrificate în numele intereselor corporaţiilor".

Arbitrajul între investitori şi stat, inclus în acordurile de comerţ şi investiţii, ar putea persista în forme similare, cum ar fi sistemul tribunalelor de inves­tiţii ("investment court system", ICS), inclusiv în acordul de liber schimb dintre Canada şi UE (CETA). Acest mecanism le permite investitorilor străini să acţioneze în judecată guvernele în tribunale speciale, în afara sistemelor juridice normale, pentru adoptarea unor legi sau luarea unor decizii considerate de natură să prejudicieze profiturile corporaţiei. Legalitatea acestui mecanism în raport cu legislaţia UE este contestată în prezent în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Amandine Van Den Berghe, avocată la ClientEarth, a declarat: "Acest caz subliniază asimetria unui sistem care lipseşte comunităţile locale de orice participare legală corespunză­toare, în schimb le oferă investitorilor drepturi suplimentare de a acţiona în judecată statul în mod unilateral. Se vede cum investitorii străini pot folosi mecanismul de soluţionare a disputelor dintre investitor şi stat pentru a submina interesul public şi a ocoli curţile de justiţie naţionale. Cu un astfel de mecanism inclus în acordul de liber schimb CETA, cazuri cum este Roşia Montană ar putea ajunge în curând să fie comune în Uniunea Europeană".

Înfăţişările pentru acest dosar sunt programate pentru decembrie 2019 în Washington DC la ICSID.

Pentru că nu a reuşit să obţină autorizaţiile necesare pentru a construi exploatarea minieră, Gabriel Resources a dat în judecată statul român pentru suma de 4,4 miliarde dolari, pe baza mecanismului de soluţionare a disputelor dintre investitor şi stat - ISDS - prevăzut în tratatele bilaterale de comerţ semnate de România cu Canada şi Marea Britanie. În încercarea sa de relocare a comunităţii locale cu ajutorul unor pachete de relocare, compania a încălcat numeroase principii internaţionale de drepturile omului. Dacă ar fi fost construită, exploatarea minieră de la Roşia Montană ar fi distrus patru munţi şi ar fi generat o poluare potenţial devastatoare, prin utilizarea a mii de tone de cianuri în procesul de exploatare.

În 2013, sute de mii de cetăţeni au ieşit în stradă pentru a cere Guvernului să aplice legea şi să oprească proiectul minier de la Roşia Montană. Demonstraţiile au urmat după ce curţile de justiţie din România au declarat că autorizaţiile companiei au fost obţinute ilegal. Alte autorizaţii nu au fost obţinute niciodată, deoarece compania nu a depus toată documentaţia necesară.