Trump, campanie pe gratis

O campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale se ridică în Statele Unite la costuri de zeci de miliarde de dolari. Aceşti bani sunt furnizaţi candidaţilor de către sponsori. Sponsorii mizează pe victoria candidatului pe care-l susţin şi se aşteaptă să fie răsplătiţi cum se cuvine, după ce acesta se instalează la Casa Albă. Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, situaţia se poate schimba radical.

Cele patru procese deschise împotriva lui Donald Trump, cu zeci de capete de acuzare şi cu perspectiva unor proceduri accelerate, care să genereze verdicte înainte de finalul mandatului lui Biden, au drept consecinţă o îndepărtare vizibilă a celor mai importanţi dintre sponsorii potenţiali. Sunt două provocări majore şi în acelaşi timp două întrebări care ar trebui să primescă un răspuns: unu, dacă Donald Trump ar putea sau nu să fie condamnat definitiv până la alegerile propriu-zise, ajungând astfel după gratii şi, doi, dacă aflat sau nu după gratii şi în absenţa celor mai semnificativi sponsori, el ar mai putea câştiga un nou mandat.

În conformitate cu Constituţia Statelor Unite, votul acordat de cetăţeni are o greutate mai mare decât verdictul dat de judecători. Consecinţa este că orice persoană care se confruntă cu alegerile are teoretic şansa de a câştiga chiar şi în condiţiile în care este condamnat penal pentru una sau mai multe infracţiuni şi, în timpul campaniei electorale, se află după gratii. Acest lucru este cunoscut cât se poate de bine şi de către adversarii lui Donald Trump. Motivul pentru care aceştia apasă pe pedala de acceleraţie, străduindu-se să obţină o condamnare înainte de data alegerilor prezidenţiale, este strict legat de interesul de a-i îndepărta pe potenţialii sponsori. Înainte de a intra în detalii, mai trebuie precizat şi faptul că, indiferent de condamnarea care ar putea fi obţinută împotriva sa, dacă va fi ales, Donald Trump iese imediat de după gratii, merge de îndată în faţa Congresului pentru a depune jurământul şi apoi se instalează la Casa Albă, iar primul decret pe care urmează să-l semneze este cel prin care se autograţiază. Dar are mijloacele necesare pentru a obţine o victorie în campania electorală, în condiţiile în care cei mai mulţi şi cei mai relevanţi sponsori ai săi se retrag din cursă? Ajungem aşadar la cea de-a doua provocare căreia trebuie să-i dăm un răspuns.

În mod cert, bătălia pentru îndepărarea sponsorilor va fi total sau parţial câştigată de tabăra democrată. Ştiu şi sponsorii, la fel cum ştim şi noi, că democraţii care-l promovează pe Joe Biden au reuşit să pună mâna pe cele mai importante poziţii cheie din procuratură şi din sistemul judecătoresc. Mai degrabă trece un elefant prin ochiul unui ac de cusut, decât Donald Trump prin furcile caudine ale justiţiei. Se întâmplă însă un fenomen pe care adversarii săi nu l-au putut lua în calcul. Şi chiar dacă l-ar lua în calcul, nu au nicio soluţie. Uriaşul scandal generat de procesele penale îndreptate împotriva lui Donald Trump îl împiedică într-adevăr pe acesta să utilizeze sponsorizări în valoare de zeci de miliarde de dolari şi nici averea lui nu este suficientă în cazul în care decide să o sacrifice pentru a-şi sponsoriza campania. Dar unde se duc de fapt aceşti bani din donaţiile care, în cazul lui, vor fi dramatic diminuate? Se duc în publicitate electorală. Se duc către presă. Astfel încât candidatul să fie invitat cât mai des posibil în platourile celor mai importante televiziuni de ştiri, iar informaţiile despre el să fie atât de numeroase şi atât de percutante, încât să scurtcircuiteze efectiv opinia publică. Respectiv masa alegătorilor. Ei bine, surpriza în aceste campanii electorale care urmează, cea pentru parţiale şi campania finală, este că uriaşele scandaluri generate de anchetele la care este supus Donald Trump, împreună cu cei mai apropiaţi foşti sau actuali colaboratori ai acestuia, îi creează zi de zi în presa scrisă şi audiovizuală o formidabilă vizibilitate. Care este gratuită. Pentru orice canal de ştiri, informaţiile despre Donald Trump, care curg ceas de ceas, încărcate de senzaţional, sunt de nerefuzat. Pentru a înţelege acest fenomen, să ne reamintim că, la o scară desigur mult mai mică, Traian Băsescu, înjurat fiind de toată lumea, a reuşit atât în prima, cât şi în cea de-a doua campanie pentru Cotroceni să lanseze în spaţiul public informaţii atât de percutante şi acuzaţii atât de grave împotriva adversarilor săi, încât jurnaliştii nu au avut încotro, le-au preluat şi le-au difuzat. Păstrând proporţiile, situaţia se repetă şi în cazul lui Donald Trump.