Trump negociază cu câteva state exceptarea de la noile taxe la oţel şi aluminiu

Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2018

Preşedintele SUA Donald Trump negociază cu câteva state posibilitatea acordării unor excepţii la noile tarife impuse la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat Casa Albă, conform presei străine, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Sarah Sanders a declarat: "El lucrează cu un număr de state individuale şi negociază pe probleme de securitate naţională, unde putem lucra împreună şi există o anumită flexibilitate. Vom continua să avem aceste conversaţii şi vom continua până la sfârşitul săptămânii viitoare (n.r. săptămâna în curs)".

Recent, Donald Trump a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi. Taxele ar urma să intre în vigoare în data de 23 martie.

Administraţia Trump a prezentat condiţiile prin care producătorii de automobile, operatorii de conducte şi alte companii pot solicita să fie exceptaţi de la plata noilor tarife pentru oţel şi aluminiu, care ar putea fi de ordinul miliardelor de dolari, transmite Bloomberg, conform news.ro.

Departamentul pentru Comerţ a publicat vineri seara o regulă interimară pentru companiile şi persoanele ce furnizează oţel companiilor din SUA care folosesc metalul în construcţii, industria prelucrătoare sau în alte activităţi de afaceri.

Potrivit noii reguli, o companie poate solicita Departamentului pentru Comerţ să fie scutită de tarife dacă produsul respectiv nu este fabricat în Statele Unite într-o cantitate suficientă sau la o calitate satisfăcătoare. De asemenea, poate fi folosit şi argumentul securităţii naţionale.

Uniunea Europeană şi Japonia au cerut Washingtonului să fie exceptate de la noile tarife la importurile de oţel şi aluminiu, argumentând că exporturile lor nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite.

Comisia Europeană va răspunde la tarifele pe care intenţionează să le aplice Statele Unite ale Americii pentru importurile de oţel şi aluminiu prin introducerea unor taxe vamale pentru o serie de produse din SUA, valoarea acestor exporturi în UE fiind de 6,4 miliarde euro. Executivul comunitar a publicat, vineri, două liste cu produsele care vor fi afectate de posibilul răspuns european care, conform Bruxellesului, vor reprezenta echivalentul daunelor provocate de acţiunea SUA.

Prima listă, a cărei valoare va fi de 2,83 miliarde euro, împărţită între produse din oţel, agricole şi din alte sectoare, va trebui notificată Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în maximum 60 de zile din momentul în care administraţia americană oficializează măsurile anunţate.

Documentul include produse precum porumb dulce, suc de portocale, merişoare, bourbon, orez, produse de machiaj, tutun, motociclete, articole de îmbrăcăminte şi zeci de clase de ţevi, tuburi şi structuri de oţel folosite în construcţii şi industrie.

Surse din domeniu au confirmat existenţa unei a doua liste şi, deşi nu au spus valoarea exactă a acesteia, au afirmat că cele două liste totalizează 6,4 miliarde euro, ceea ce înseamnă că a doua serie de produse va avea o valoare de circa 3,6 miliarde euro, conform presei. Documentul include multe bunuri prezentate deja în prima, dar şi altele, precum fixativ de păr, prosoape de bucătărie, pături sau articole de ceramică, veselă şi anumite tipuri de camioane, printre altele.

Aceste produse vor putea fi taxate cu 25%, respectiv 10%, numai în momentul în care OMC va stabili că măsurile impuse de SUA sunt ilegale sau după trei ani de la data implementării acestora, respectiv 23 martie 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb