Ţuca Zbârcea & Asociaţii lansează programul de Internship în Discurs Public, dedicat studenţilor în drept, care presupune 12 întâlniri în perioada martie 2017 - februarie 2018, propunând o abordare informală a tehnicilor de construcţie a unui discurs public, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.
Internship-ul constă într-o serie de teme dedicate formării unor abilităţi punctuale cerute de discursul public de elită, care variază de la structura discursului la gestionarea anxietăţii în cadrul unei expuneri publice, sau de la modalităţi de contra-argumentare la strategii de folosire a umorului în cadrul unei alocuţiuni.
Participarea este deschisă oricărui student la Facultatea de Drept, indiferent de anul de studiu, motivat de perfecţionarea abilităţilor de oratorie, indiferent de domeniul profesional spre care se îndreaptă (consultanţă/litigii), personalitate introvertită/extrovertită, experienţă anterioară în oratorie, etc.
"Discuţiile sunt interactive şi relaxate, într-un mediu prietenos, şi vor implica atât prezentări teoretice, cât şi abordări practice. Lectorii în cadrul acestui program sunt Florentin Ţuca, Managing Partner şi Dan Cristea, Managing Associate, care deţin o bogată experienţă în domeniul retoricii şi oratoriei şi cărora li se vor alătura mai mulţi invitaţi externi" precizează comunicatul.
Dan Cristea, Managing Associate al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, a afirmat: "În ciuda reclamelor care încearcă să susţină contrariul, domeniul retoricii cunoaşte foarte puţine reţete. Excelenţa în acest areal presupune identificarea unor căi strict personale de îmbunătăţire, rezultate din experienţe de discurs cât mai variate, construirea unei capacităţi de auto-analiză, oferirea de sfaturi personalizate pentru depăşirea unor obstacole de parcurs".