"Turbomecanica" Bucureşti: vînzări de 22 de milioane de dolari în 2003

LAURA SERGHEI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 aprilie 2004

"Turbomecanica" Bucureşti a aplicat anul trecut o politică orientată către extinderea comenzilor şi cîştigarea de noi contracte, chiar în condiţiile în care piaţa aeronautică internaţională a cunoscut o regresie. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 22 de mili-oane de dolari, propunîndu-şi pentru acest an majorarea vînzărilor la 28 de milioane de dolari. Pentru anul 2005 planurile sînt şi mai ambiţioase, cifra de afaceri ţintită fiind de 32 de milioane de dolari.

"General Electric" şi "Rolls-Royce" sînt principalii clienţi ai companiei

Societatea bucureşteană este furnizor de componente şi subansamble pentru fabricanţii de motoare aeronautice de talie internaţională. Ştefan Popescu, director de dezvoltare programe în cadrul societăţii ne-a declarat: "În prezent, clienţii cei mai importanţi ai «Turbomecanica» sînt «General Electric» şi «Rolls-Royce». Cu «General Electric» lucrăm încă din 1998, cînd am încheiat un contract pilot de fabricaţie de componente pentru motoare aeronautice şi indus-triale". De asemenea, un alt contract important pentru "Turbomecanica" este cel încheiat cu "Rolls-Royce", pe o perioadă de patru ani. "La sfîrşitul anului, vrem să livrăm piese de cuplare şi transmisie pentru motoare de aviaţie pentru «Rolls-Royce»", a continuat Ştefan Popescu.

Compania a livrat în luna martie a acestui an piese către "Motoren und Turbinen Union", după o lungă perioadă de negocieri şi a iniţiat un program cu potenţial mare de dezvoltare pe termen lung cu "Industria de Turbopropulsores". "În faza de pregătire se află cîteva programe foarte atractive, printre care unul vizează cîştigarea unor pachete de comenzi de cîteva sute de mii euro anual din partea producătorului francez "Snecma" şi un alt contract pentru fabricaţia de ansamble de transmisii mecanice de elicopter pentru unul din constructorii majori din domeniu", ne-a declarat directorul de programe al companiei. Pe lîngă activităţile de producţie, "Turbomecanica" prestează şi servicii de reparaţii şi întreţinere pentru sisteme de propulsie aeronautice. Acestea au reprezentat, anul trecut, 42% din cifra de afaceri, respectiv 9,4 milioane de dolari. Conform estimărilor companiei, în următorii ani ponderea aces-tor reparaţii se va menţine aproximativ la acelaşi nivel. "Turbomecanica" susţine în prezent şi două programe care nu vizează partea aeronautică a activităţii. Compania are comenzi de aproximativ 2 milioane de dolari pentru fabricaţia de componente ale turbinelor teres-tre cu gaze şi participă la un contract offset pentru fregatele achiziţionate de Marina Militară, în vederea asigurării operaţiilor de suport pentru instalaţiile de propulsie cu turbine cu gaze.

Exporturile au fost aproape 50% din cifra de afaceri

Din cifra de afaceri de 22 de milioane de dolari realizată anul trecut, 49% au reprezentat exporturi, iar, pentru 2004, ponderea acestora urmează să crească la 54%. Pe parcursul anului 2003, "Turbomecanica" a desfăşurat o activitate profitabilă, realizînd un profit brut de 131 miliarde de lei (circa 4 milioane de dolari), mai redus comparativ cu cel din anul 2002 cu 3,6%. Acest profit a fost obţinut în condiţiile în care societatea a realizat venituri totale în sumă de 728 miliarde de lei, pentru care a cheltuit 588 miliarde de lei.

Profitul realizat din activitatea de exploatare este de 140 miliarde de lei şi a fost afectat de rezultatul financiar (pierdere de 9 miliarde de lei). Profitul brut obţinut de societate raportat la cifra de afaceri a determinat o rată a rentabilităţii de 18,4%, faţă de 20,4% înregistrat în 2002. Rata marjei brute de exploatare, ce reprezintă ponderea rezultatului din exploatare în cifra de afaceri, s-a situat la 19,7%. Acest indicator demonstrează capacitatea activităţii de exploatare de a genera profit şi de creştere a productivităţii muncii. Potrivit conducerii, productivitatea muncii s-a majorat anul trecut la 33.846 dolari/salariat, faţă de 21.300 dolari/salariat în 2002 şi este prognozată să crească spre 50.000 în 2004. În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de azi se va supune spre aprobare distribuirea unei părţi din profitul net, respectiv 85% din acesta, ca dividende, acţionarii urmînd să primească un dividend brut de 6.170 lei/acţiune.

Compania bucureşteană a fost privatizată în anul 2000, cînd pachetul majoritar de acţiuni a fost achiziţionat de Asociaţia salariaţilor TURBOACT, urmînd, după această perioadă, o continuă extindere pe pieţele externe. Relaţia cu "General Electric" s-a consolidat, în martie 2002, cînd "Turbomecanica" a înfiinţat, alături de "General Electric Aircraft Engines", o societate mixtă "Turbomecanica Combustor Products" (TMCP) care produce camere de ardere pentru motoare de aviaţie destinate exclusiv exporturilor către GEAE. "TMCP a livrat în luna iulie a anului trecut prima piesă către «General Electric» şi lucrează la 70% din capacitate, cu 64 de salariaţi. Estimăm, pentru anul curent, vînzări de 10 milioane de dolari", ne-a declarat Ştefan Popescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb