Deputatul liberal Raluca Turcan a declarat astăzi că demersul pentru demiterea lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor este "în linie dreaptă", cazurile de încălcare a Constituţiei fiind din ce în ce mai numeroase. "Liviu Dragnea va pleca din fruntea Camerei Deputaţilor, este doar o chestiune de zile", spune Turcan care apreciază că se va ajunge la o majoritate care, " la un anumit moment", să finalizeze acest demers.
"Suntem într-un proces în linie dreaptă pentru demiterea lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor. Motivele de încălcare a Constituţiei sunt numeroase şi se adună practic de la o zi la alta. În acelaşi timp, încălcarea Regulamentului este, de asemenea, o constantă în tot ceea ce înseamnă activitatea instituţională a domnului Liviu Dragnea", a declarat Raluca Turcan, conform News.ro.
Aceasta a afirmat că, la dezbaterea bugetului, Liviu Dragnea "a confiscat instituţia Camerei Deputaţilor pe persoană fizică".
"A ajuns, cam tot ce înseamnă agendă parlamentară, să fie sub suma unor interese politice ţintite care nu au nicio legătură cu interesele românilor. Liviu Dragnea va pleca din fruntea Camerei Deputaţilor, este doar o chestiune de zile. Cred că vom ajunge la o majoritate parlamentară care la un anumit moment să finalizeze acest demers", a mai spus Turcan.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2019, 16:13)
Să plece repede
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2019, 18:16)
Mai făcuseră o șmenozeală prin care l-au demis pe Dragnia, dar cafia.