TURCAN:  "La rectificare se vor tăia bani de la Educaţie"

A.C.
Politică / 30 iulie 2017

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a scris precizat că la rectificarea bugetară din luna august se vor tăia "masiv" bani de la Ministerul Educaţiei, astfel că majoritatea universităţilor vor rămâne fără fonduri pentru burse, salarii şi cercetare, ceea ce este "o aberaţie", motiv pentru care liberalii solicită responsabilitate bugetară, predictibilitate legislativă şi asigurări din partea Guvernului că bugetul învăţământului superior nu va fi afectat.

Liderul deputaţilor PNL a scris, pe pagina sa de Facebook: "Ministerul Educaţiei urmează să îngenuncheze universităţile prin: (1) tăierile de fonduri la rectificarea bugetară şi (2) aprobarea unei OUG în sesiune extraordinară pentru mutilarea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - n. red.), instituţie care garantează calitatea managementului în învăţământul superior, cercetare, dezvoltare şi inovare".

Prim-vicepreşedintele PNL a completat: "Astfel, majoritatea universităţilor vor rămâne fără bani pentru burse, salarii şi cercetare. În plus, universităţile care au bani din venituri proprii nu îi vor putea cheltui fără aprobare de la minister. O aberaţie! Adică, universităţile care au economisit bani în conturi din proiecte de cercetare sau taxe se pot trezi cu fondurile blocate de la minister. Universităţi performante, din punct de vedere economic, vor fi nevoite să stea cu mâna întinsă la minister pentru a acoperi cheltuielile crescute prin LEGE de Guvernul PSD. Aici se vede făţărnicia Guvernelor PSD: cresc cheltuielile universităţilor în timp ce le taie din venituri. În plus, le blochează şi propriile fonduri.Mai există un pericol! Liviu Dragnea va convoca Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară în perioada 2-4 august şi este posibil să fie aprobată o Ordonanţă de Urgenţă care mută UEFISCDI din subordinea Ministerului Educaţiei în cea a Ministerului Cercetării. Acest lucru ar însemna că UEFISCDI nu va mai putea face nimic pe învăţământul superior, se vor pierde finanţări, vor dispărea platforme de genul Registrului Matricol Unic sau se va ajunge chiar la desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior. Prin astfel de intenţii ascunse, Ministerul Educaţiei îşi va desăvârşi opera de distrugere a învăţământului superior performant".

Potrivit sursei citate, în încheiere, Raluca Turcan a spus că liberalii "solicită responsabilitate bugetară, predictibilitate legislativă, asigurări că bugetul învăţământului superior nu va fi afectat şi că instituţia care garantează transparenţa şi eficienţa cheltuirii banilor din cercetare va funcţiona deplin pentru a putea dezvolta şi implementa proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în învăţământul superior".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb