
MDRT:TUI nu pleacă din România
Ziarul BURSA #Companii / 17 august 2012
Ziarul BURSA #Companii / 17 august 2012
F.A.Companii / 16 august 2012
Secretarul de stat pentru turism, Cristian Bărhălescu şi turoperatorii germani care vând destinaţii româneşti de turism au avut o serie de întâlniri la începutul acestei săptămâni, la Berlin, pentru a stabili condiţiilor de colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru anul viitor, arată un comunicat remis redacţiei.
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 16 august 2012
Viviani Mirică Ziarul BURSA #Companii / 15 august 2012
• Ciprian Popescu, TUI Incoming România: Informaţiile nu sunt reale
Două dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, TUI şi ITS, intenţionează să nu mai aducă turişti în România de anul viitor, urmare a tensiunilor din ţara noastră, care au condus la deteriorarea imaginii noastre în străinătate, şi din cauza lipsei de promovare pe piaţa germană, au declarat surse din turism pentru Mediafax.
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 7 august 2012
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia vor pregăti în perioada următoare un program de măsuri pentru revitalizarea sudului litoralului românesc, în condiţiile în care locurile de cazare din această zonă - 50% de pe tot litoralul - s-au degradat semnificativ în ultimii ani din cauza lipsei de investiţii.
F.A.Companii / 4 august 2012
F.A.Companii / 3 august 2012
F. A.Companii / 24 iulie 2012
Ovidiu VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 24 iulie 2012
F.A.Companii / 22 iulie 2012
Viviani MiricăZiarul BURSA #Companii / 20 iulie 2012
MIHAELA DALAR STANCAZiarul BURSA #Companii / 17 iulie 2012 /
OVIDIU VRÂNCEANU Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2012 /
Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Internaţional / 12 iulie 2012 /
F.A.Companii / 9 iulie 2012
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Companii / 26 iunie 2012
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 15 iunie 2012 /
F.A.Companii / 14 iunie 2012
F.A.Companii / 10 iunie 2012
Ioana PopaZiarul BURSA #Companii / 24 mai 2012 /
F.A.Companii / 23 mai 2012
Internaţional /R.S. - 5 aprilie
Miscellanea /George Marinescu - 17 aprilie
Macroeconomie /Marius Mataragis - 17 aprilie
Internaţional /A.V. - 17 aprilie
Politică /George Marinescu - 17 aprilie
Miscellanea /O.D. - 17 aprilie
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 aprilie
ALEXANDRU SÂRBU
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Recorded by ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Raluca Marin (Translated by Cosmin Ghidoveanu)