TVR a pierdut definitiv procesul pentru neplata Primei de Crăciun din 2021

G.D.
Miscellanea / 17 februarie 2023

TVR a pierdut definitiv procesul pentru neplata Primei de Crăciun din 2021

Curtea de Apel Bucureşti a admis ieri, 16 februarie 2023, apelul depus de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împreună cu filiala MediaSind TVR şi obligă Societatea Română de Televiziune să plătească membrilor care au mandatat organizaţia să îi reprezinte în instanţă la plata sumei de 750 lei "reprezentând prima de Crăciun aferentă anului 2021 sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii. Instanţa obligă pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG nr.13/2011 aferente debitului principal, calcultată de la data scadenţei la data plăţii efective", informează MediaSind.

Potrivit sursei citate, sentinţa este definitivă şi va fi pusă în executare imediat de către executori, în cazul în care conducerea TVR continuă să ignore prevederile CCM.

"De asemenea, SRJ MediaSind şi MediaSind TVR solicită public Curţii de Conturi şi DNA recuperarea prejudiciilor aduse salariaţilor TVR de la cei responsabili de nerespectarea Contractului Colectiv, începând cu controlorul - de legat al Ministerului Finanţelor!

În perioada următoare, SRJ MediaSind va începe demersurile şi pentru recuperarea drepturilor financiare neacordate pe parcursul anului 2022", subliniază sursa citată.

În data de 27 decembrie 2021, ca urmare a încălcării flagrante a prevederilor Contractului Colectiv de Muncpă din SRTV, Biroul Executiv Naţional al Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind întrunit în şedinţă de urgenţă, a decis să asigure tuturor membrilor MediaSind TVR, angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune, asistenţă şi reprezentare juridică gratuită pentru obţinerea în instanţă a Primei de Crăciun în valoare de 750 lei.

"Invocând motive puerile, inventate chiar, controlorul delegat al Ministerului Finanţelor coordonat de unii lideri ai sindicatului de casă al condcuerii, organizaţie care, în continuare, ocupă funcţii importante în activitatea financiară, au considerat subit că TVR este o instituţie publică şi, drept urmare, i s-ar aplica toate constrângerile bugetare pentru angajaţii care sunt plătiţi în baza Legii Salarizării Unitare! Or, se ştie foarte bine că în cazul SRTV, se aplică Legea specială, nr. 41/1994, care stipulează că salarizarea şi celelalte drepturi băneşti se stabilesc prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă din instituţie!

Din păcate, dubla măsură funcţionează mereu în folosul celor care încalcă legea in TVR pentru că atunci când conducerea instituţiei trebuie să-şi plătească clientela politică sau de grup prin încheierea unor contracte care încalcă flagrant prevederile legale, Televiziunea Română se consideră un serviciu public! În schimb, când trebuie să plătească o amărâtă de primă angajaţilor ei, este definită ca instituţie publică, căreia îi sunt specifice prevederile legale aplicabile unei instituţii plătite în baza Legii Salarizării Unitare! Iar ca dezinformarea să fie eficientă, s-a ajuns chiar în situaţia grotească în care lideri şi foşti lideri ai sindicatului SPUSTV, în frunte cu Luminiţa Iordănescu şi Ramona Săeseanu, acuzau MediaSind de neplata primelor de Crăciun şi de Paşte, aducând drept exemnplu o sentinţă a CCR obţinută de organizaţia noastră în baza Legii informaţiilor de interes public! Interesant e că aceeaşi argumentaţie fost preluată de controlorul delegat al Ministerului Finanţelor, dar şi de apărătorii SRTV în procesul cu MediaSind!

Mai mult, aceiaşi lideri au făcut demersuri oficiale la Parlamentul României pentru a excepta SRTV de la restricţiile impuse de prevederile Ordonanţei nr.130/1921, deşi acest act normativ se referea la instituţiile publice salarizate în baza Legii Salarizării Unitare! De fapt, demersul liderelor de facto ai SPUSTV confirmau tocmai argumentele eronate ale cotrolorului delegat al Ministerului Finanţelor ca să boicoteze eventualele sentinţe favorabile salariaţilor în procesele intentate de către MediaSind împotriva instituţiei", adaugă sursa citată.

"În consecinţă, MediaSind TVR face un apel către toţi angajaţii instituţiei să nu mai cauţioneze, cu prezenţa lor, sindicate care, de-a lungul timpului, au mimat activitatea de apărător al intereselor salariaţilor! Putem oare uita atât de repede ce s-a întâmplat în 2012, când liderii SPUSTV au fost coautorii acelei epurări de personal ce a provocat atâtea drame umane? Nu putem uita nici faptul că şefii de atunci ai acestui sindicat galben au fost răsplătiţi cu funcţii de conducere executivă în instituţie. Această tristă aducere-aminte poate va da membrilor SPUSTV imboldul de a se delimita de această organizaţie care nu i-a apărat şi nu i-a reprezentat niciodată", mai spun reprezentanţii MediaSind.

În acest proces, SRJ MediaSind a fost reprezentat de Casa de avocatură coordonată de av. Dan Iordache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb