TVR se apără în urma acuzaţiilor aduse de deputatul USR Emanuel Ungureanu, care invocă "Uriaşa afacere de corupţie pusă la cale de şefa TVR, Doina Gradea", afirmând faptul că "Declaraţiile sale nu sunt documentate, ci sunt bazate pe opinii personale ale unor acoliţi", arată o precizare din partea Televiziunii Române trimisă redacţiei.
TVR a transmis: "1.Scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi de drept: Prin Notificarea nr. 1615/2001, înregistrată la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi depusă la Primăria Municipiului Bucureşti, moştenitoarele de drept au solicitat - în temeiul Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare - restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 346 m2 din parcela A. Hubert, parcul Mornand str. Arhitect Grigore Cerchez, Bucureşti, teren care a fost preluat de stat prin Sentinţa penală nr.108/12.02.1953 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în dosarul nr.656/1952. Notificarea a fost respinsă prin Dispoziţia nr.11368/2009 Primarului General al Municipiului Bucureşti. Ulterior respingerii, moştenitoarele de drept au solicitat Tribunalului Bucureşti, în Dosarul nr.18015/3/2009, anularea Dispoziţiei prin care s-a dispus respingerea notificării. Prin Sentinţa civilă definitivă nr.1715/19.12.2014, instanţa de fond a dispus anularea Dispoziţiei nr.11368/26.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti şi a obligat primăria să înainteze Societăţii Române de Televiziune, spre competentă soluţionare, dosarul administrativ nr.7095 având ca obiect soluţionarea Notificării nr.1615/26.07.2001 formulate de către autorul reclamantelor, în temeiul Legii nr.10/2001. La data de 16.02.2018, Primăria Municipiului Bucureşti a transmis SRTv dosarul administrativ nr.7095 având ca obiect soluţionarea Notificării nr.1615/2001. În temeiul aceluiaşi act normativ, la nivelul SRTv a fost înfiinţată Comisia internă pentru soluţionarea Notificării 1615/26.07.2001, cu completările aduse acesteia, prin care a fost pusă în vedere obligativitatea aplicării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.12/2018, potrivit căreia (...) pot fi acordate în compensare şi alte bunuri decât cele menţionate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă persoana îndreptăţită face dovada caracterului disponibil al acestora. În acest context, persoanele îndreptăţite au adus în atenţie Comisiei analizarea echivalenţei pentru terenuri situate în Str. Moliere nr. 2, sector 1, Bucureşti, în Str. Dumitru Sergiu, Bucureşti, Sector 1, respectiv în Str. Meziad din Cluj. Echivalenţa suprafeţelor de teren solicitate a fost propusă de reprezentantul convenţional al moştenitorilor, conform legii, prin raportare la grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în baza căreia se stabileşte posibilitatea acordării în compensare a altor imobile."
TVR mai afirmă că în cazul terenului situat în Cluj s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilului: "În ceea ce priveşte terenul situat în Cluj, Comisia a analizat varianta propusă de moştenitori şi a constatat imposibilitatea restituirii în natură a acestui imobil, cauzată de valoarea foarte mare a suprafeţei de teren sau a construcţiei solicitate şi, mai mult, în considerarea faptului că SRTv are efectuat un studiu de fezabilitate pentru a se proiecta şi pentru a se construi un platou de filmare de cca. 2000mp, necesar realizării obiectivelor sale corespunzătoare serviciului public de televiziune, astfel cum acestea sunt statuate de lege. În concluzie, ţinând seama de împrejurările de fapt şi de drept care fac imposibilă restituirea în natură a imobilului-teren situat în Bucureşti, str.Arhitect Grigore Cerchez, sector 1, precum şi imposibilitatea compensării în natură cu alte imobile identificate de moştenitori, care aparţin TVR, în mod temeinic şi legal, Comisia a propus transmiterea dosarului conţinând Notificarea nr.1615/26.07.2001 şi documentele doveditoare către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul stabilirii şi acordării, după caz, prin decizie a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, de măsuri reparatorii alternative prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Arhitect Grigore Cerchez. Aceste concluzii sunt cuprinse în Decizia de soluţionare a Notificării, emisă de Preşedintele Director General al SRTv - Decizia nr.129/09.10.2018. Urmare a respingerii Notificării de către SRTv, moştenitoarele de drept au formulat, în temeiul legii, cerere de chemare în judecată care se află rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formând obiectul Dosarului nr.39347/3/2018, aflat în fază de judecată. Dosarul se află pe rolul instanţelor în fază de judecată.
Televiziunea Română a precizat faptul că toate datele şi informaţiile anterior prezentate au caracter public şi pot fi puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi, precum şi a oricăror organisme de control.
De asemenea, domnul deputat USR Emanuel Ungureanu are la dispoziţie instrumentul juridic al interpelării sau al întrebărilor, pe care le poate utiliza oricând în relaţia cu SRTv şi cu privire la care SRTv poate prezenta în detaliu situaţia şi informaţiile solicitate.
De asemenea, potrivit art. 46 alin. (1) lit. b) şi c), în cadrul activităţii de control parlamentar, prevazută de Constituţie, Comisiile parlamentare pentru Cultură, Artă şi Mijloace de Informare în Masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dreptul de a solicita SRTv rapoarte cu privire la probleme specifice activităţii celor două societăţi, precum şi orice fel de informaţii şi documente privitoare la activitatea celor doua societăţi, se mai arată în sursa citată.
TVR îl acuză pe Ungureanu de acuzaţii false nefondate
" Cu toate acestea, fără să cunoască şi fără să solicite minime informaţii cu privire la situaţia juridică invocată, domnul deputat USR Emanuel Ungureanu a ales să distribuie în spaţiul public afirmaţii false şi mincinoase, aducând acuzaţii nefondate extrem de grave la adresa Preşedintelui Director General al SRTv. Atragem atenţia asupra faptului că prin acuzele de corupţie invocate sunt incriminaţi, într-un mod grosolan şi total nejustificat, şi moştenitorii de drept, titulari ai acţiunilor administrative şi contencioase sus-menţionate, care urmăresc realizarea drepturilor prevăzute de lege şi cu respectarea acesteia. În considerarea acestora, SRTv va sesiza Parlamentul României cu privire la acţiunile/declaraţiile domnului deputat USR Emanuel Ungureanu, în vederea dispunerii măsurilor legale", precizează Televiziunea Română.
De asemenea TVR mai spune că nu e prima dată când deputatul face astfel de acuzaţii: "În final, reamintim că domnul deputat USR Emanuel Ungureanu, încă de la începutul mandatului său, s-a remarcat ca denunţător al unor personalităţi, în special din domeniul medical, făcând public acuze grosolane, prevalandu-se probabil de imunitatea parlamentară de care beneficiază. Astfel că astăzi, după 4 ani de denunţuri la DNA, avem o certitudine: nimeni nu a fost condamnat. În schimb, au fost ponegrite public, de către deputatul USR Emanuel Ungureanu, cariere de decenii ale unor oameni consideraţi somităţi profesionale în medicină. Acest comportament este iresponsabil, fiindcă declaraţiile sale, exact ca în cazul SRTv, nu sunt documentate ci sunt bazate pe opinii personale ale unor acoliţi. Declaraţiile sale, vădit tendenţioase, nu fac decât să genereze impresii eronate ale publicului."