Ucraina: "Aliaţii străini trebuie să impună sancţiuni maxime Rusiei"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2022

Ucraina: "Aliaţii străini trebuie să impună sancţiuni maxime Rusiei"

Întâlnire Ursula von der Leyen - Volodimir Zelenski, la Kiev Zelenski critică "indecizia" unor lideri în privinţa instituirii de sancţiuni împotriva Rusiei

Aliaţii străini ai Ucrainei trebuie să impună sancţiuni maxime Rusiei şi să îi furnizeze ţării atacate toate armele de care are nevoie ca să prevină răspândirea războiului la alte state, potrivit ministrului de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, citat de Reuters.

Domnia sa a declarat ieri, într-o postare pe Twitter: "Singura modalitate de a împiedica răspândirea războiului rus în afara Ucrainei este să ne furnizaţi sprijin integral. Sancţiuni maxime. Toate armele. Politica de «a nu-l provoca pe Putin» a eşuat grav în anii trecuţi".

Rusia şi-a retras trupele din zona capitalei Kiev şi din tot nordul Ucrainei, iar negocierile între părţi continuă online, dar riscă să fie îngreunate şi mai mult de descoperirea a numeroase cadavre de civili în urma retragerii ruse, conform Agerpres.

În timp ce Ucraina şi statele occidentale acuză Moscova de crime de război, aceasta din urmă susţine că este vorba despre înscenări din partea Kievului.

Pe de altă parte, retragerea trupelor ruse din acele zone pare să fie o acţiune de regrupare înaintea unei intensificări a ofensivei în estul Ucrainei.

În acest context, premierul slovac Eduard Heger, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au programată astăzi o deplasare în Ucraina, unde se vor întâlni cu preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, conform TASR.

Zelenski a criticat ieri, într-o intervenţie video în Parlamentul irlandez, "indecizia" unor lideri în privinţa instituirii de sancţiuni împotriva Rusiei, presând UE să-şi înăsprească şi mai mult măsurile în acest sens, anunţă AFP.

"Nu pot tolera nicio indecizie după tot ce ni s-a întâmplat", a declarat Zelenski, exprimându-şi regretul pentru "o nouă retorică" şi o anumită "opoziţie" faţă de noi sancţiuni.

"În timp ce lumea întreagă este la curent cu crimele comise împotriva poporului nostru, trebuie să convingem în continuare companii europene să părăsească piaţa rusă, trebuie să convingem politicieni străini să taie legăturile băncilor ruse cu sistemul financiar internaţional, încă mai trebuie să convingem Europa că petrolul rus nu poate finanţa maşina de război rusească", a precizat liderul ucrainean.

Volodimir Zelenski i-a cerut Dublinului "să-şi convingă" partenerii europeni să înăsprească sancţiunile lor împotriva Moscovei.

Ucraina: "Principalele eforturi militare ruse, concentrate pe pregătirea controlului total asupra Lugansk, Doneţk şi Mariupol"

Principalele eforturi militare ruse se concentrează de acum pe pregătirea unei ofensive pentru a stabili un control total asupra teritoriilor regiunilor Lugansk şi Doneţk, în estul Ucrainei, şi Mariupol, în sud, conform unui buletin actualizat al Înaltului Comandament al armatei ucrainene, citat ieri de EFE, informează Agerpres.

În acest raport, publicat în cea de-a 42-a zi a invaziei ruse în Ucraina, se arată că trupele ruse îşi continuă ofensiva spre Izium, oraş situat pe râul Doneţk, în regiunea Harkov, precum şi spre Sloviansk şi Barvinkove, în aceeaşi regiune, care - potrivit analiştilor - sunt oraşe-cheie în ofensiva rusă spre Doneţk şi Lugansk, autoproclamatele republici din estul Ucrainei.

"În direcţia Doneţk, inamicul încearcă să-şi îmbunătăţească poziţia tactică a unităţilor sale şi continuă să desfăşoare operaţiuni de asalt în unele zone", se arată în raport.

Înaltul Comandament ucrainean se referă şi la situaţia din oraşul Mariupol, port strategic la Marea Azov (sud), supus unor bombardamente intense, şi în care trăiesc fără serviciile de bază circa 150.000 de persoane, potrivit autorităţilor ucrainene.

"Tentativele de a lua cu asalt Mariupol nu încetează. Apărătorii oraşului desfăşoară o ripostă eroică de mai bine de 40 de zile împotriva unor forţe covârşitoare ale invadatorilor ruşi, blocându-le practic aici", menţionează Înaltul Comandament al armatei ucrainene.

Armata rusă a anunţat marţi o ofensivă finală pentru a prelua controlul asupra oraşului-port după expirarea termenului dat forţelor ucrainene pentru a depune armele şi a părăsi urbea în direcţia teritoriului controlat de Kiev.

Trupele ruse continuă să bombardeze Mariupolul prin intermediul artileriei şi aviaţiei, în timp ce "forţele ucrainene par să opună o rezistenţă organizată în anumite sectoare ale oraşului", precizează cea mai recentă analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW), un think-tank american.

Potrivit analizei ISW, trupele ruse continuă să se repoziţioneze pentru a-şi continua invazia în estul şi sudul Ucrainei, după ce au abandonat atacul de la Kiev şi "îşi regrupează unele dintre forţele de luptă retrase din Belarus în Rusia".

"Dar este probabil ca unităţile ruse care s-au retras de lângă Kiev să nu-şi poată recupera eficienţa de luptă o perioadă de timp", conform acestei analize.

"Operaţiunile ofensive ruse la sud-est de Izium spre Sloviansk au continuat la scară mai mică şi au înregistrat progrese limitate. Rusia nu a mai încercat să regrupeze concentrări majore de forţe pe această axă, dar continuă să trimită grupuri tactice de batalion separate care să avanseze în mod independent", potrivit analizei institutului citat.

Jens Stoltenberg: "Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile"

NATO nu a văzut "niciun indiciu" că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin de a controla întreaga Ucraină s-a schimbat, deşi Rusia îşi concentrează în prezent asaltul asupra teritoriului din estul ţării, războiul putând dura chiar ani de zile, a declarat, ieri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform CNN, informează news.ro.

Stoltenberg a avertizat, de asemenea, că războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, afirmând: "Nu am văzut niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat ambiţia de a controla întreaga Ucraină şi, de asemenea, de a rescrie ordinea internaţională, aşa că trebuie să fim pregătiţi pe termen lung. Trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că acest lucru poate dura mult timp, multe luni sau chiar ani".

SUA au adoptat, ieri, noi sancţiuni asupra Rusiei, care privesc instituţii financiare, dar şi pe fiicele preşedintelui Vladimir Putin, pe soţia şi fiica ministrului de Externe, Serghei Lavrov. Conform CNN, sancţiunile privesc blocarea totală a operaţiunilor cu cea mai mare instituţie financiară din Rusia, Sberbank, şi cu cea mai mare bancă privată, Alfa Bank (fără legătură cu Alpha Bank, care are acţionariat grecesc). Totodată, SUA a decis o interdicţie asupra noilor investiţii în Rusia.

The Wall Street Journal (WSJ) scria, ieri, că şi Uniunea Europeană a propus instituirea de sancţiuni împotriva celor două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin, despre a căror existenţă se cunoaşte (Maria Putina şi Katerina Tihonova). Sursa precizează că aceste măsuri fac parte din noul pachet de sancţiuni pe care statele membre ale UE trebuie să-l aprobe şi care cuprinde interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor pentru oameni de afaceri, politicieni, oficiali ruşi şi familiile lor.

Potrivit revistei Forbes, Maria Putina este co-proprietara companiei Nomeko, implicată în construcţia unui centru oncologic dintr-o suburbie a Sankt-Petersburgului, iar Katerina Tihonova conduce un Institut pentru studierea inteligenţei artificiale la Universitatea de Stat din Moscova.

------------------------

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că descoperirea cadavrelor în oraşul ucrainean Bucea este o provocare menită să submineze negocierile ruso-ucrainene aflate în curs de desfăşurare, conform AFP. Oficialul de la Moscova a spus: "Întrebarea care se pune este: la ce foloseşte această provocare deschisă şi mincinoasă? Suntem înclinaţi să credem că serveşte pentru găsirea unui pretext care să submineze negocierile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb