Ucraina anunţă eliberarea unei noi localităţi în regiunea Doneţk

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 3 octombrie 2022

Ucraina anunţă eliberarea unei noi localităţi în regiunea Doneţk

Armata ucraineană a anunţat astăzi eliberarea localităţii Torskoe în regiunea Doneţk (est), una dintre cele patru regiuni ocupate care au fost anexate de Rusia, potrivit EFE, informează Agerpres.

Un anunţ în acest sens a fost făcut la televiziunea publică de purtătorul de cuvânt al Grupului operativ est al forţelor armate ucrainene, Serhii Cerevatîi. El a precizat că armata continuă operaţiunile de stabilizare a situaţiei în zona Liman, un oraş important din această regiune, care a fost recucerit în weekend.

În zona oraşului Liman, a indicat Cerevatîi, forţele ucrainene capturează soldaţi ruşi care nu au reuşit să fugă şi încearcă să elimine minele de pe un teritoriu despre care a spus că "este puternic minat".

Armata rusă a suferit sâmbătă a doua înfrângere majoră în estul Ucrainei în mai puţin de o lună, retrăgându-se din bastionul prorus Liman (în regiunea Doneţk), la 24 de ore după ce Moscova a anexat ilegal această regiune împreună cu altele trei în estul şi sudul ţării.

Întrebat dacă într-adevăr a fost încercuit un număr mare de soldaţi ruşi în direcţia Liman, Cerevatîi a afirmat că "unii dintre ei au fost eliminaţi fizic, alţii au fost capturaţi, iar alţii au reuşit să plece în coloane sau în grupuri mici".

În legătură cu această retragere, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării declarase sâmbătă că, "din cauza riscului de a fi încercuite, forţele aliate (trupele regulate ale armatei ruse, cele ale miliţiilor proruse şi ale mercenarilor Wagner) au fost retrase din localitatea Liman pe poziţii mai avantajoase".

Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a anunţat astăzi eliberarea a două aşezări în regiunea Herson, o altă zonă ocupată în sudul Ucrainei pe care Rusia a decis să o anexeze: Arhangelskoe şi Miroliubivka.

Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) apreciază că forţele ucrainene au înregistrat progrese constante în jurul oraşului strategic Liman, care deschide calea spre Lugansk, şi au străpuns poziţii defensive ruse în nord-estul regiunii Herson.

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al separatiştilor proruşi vine să confirme aceste informaţii, afirmând că forţele ucrainene încearcă să rupă liniile de apărare ruse în zona satului Kreminna, în estul regiunii Lugansk.

"După ce a trebuit să plecăm din Liman, militarii noştri s-au baricadat la periferia oraşului Kreminna, iar situaţia este destul de fierbinte acolo", a declarat purtătorul de cuvânt militar al autoproclamatei republici populare Lugansk, Andrei Marociko, pe canalul Soloviov Live.

"Inamicul nu încetează să facă încercări pentru a ne sparge apărarea, dar eroii noştri opun rezistenţă chiar în aceste momente", a spus el pe canalul unuia din principalii propagandişti ai Kremlinului, Vladimir Soloviov.

Localitatea Torskoe, despre a cărei cucerire se anunţase anterior, este situată la mică distanţă de graniţa administrativă a regiunii Lugansk.

"Unităţile noastre au cucerit deja satul Torskoe în drum spre Kreminna şi atacă cu foc de artilerie unităţile inamice care încearcă să se implanteze acolo şi să construiască o apărare", indicase purtătorul de cuvânt al Grupului operativ est al armatei ucrainene.

Într-o declaraţie pentru Ukrainska Pravda, Cerevatîi a spus că, după recucerirea Kreminna, armata ucraineană va înainta spre Svatovo şi Rubejnoe, iar mai apoi se va îndrepta spre Severodoneţk şi Lisiceansk, pe care ruşii le-au preluat cu "un efort incredibil" în vară pentru a elibera întreaga regiune Lugansk.

În sudul ţării, şeful administraţiei civil-militare proruse Kiril Stremousov, a afirmat într-o înregistrare video postată pe Telegram că situaţia "este calmă" la Herson, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţase ieri seara, în discursul său cotidian către popor, că trupele ucrainene au eliberat localităţile Arhanghelskoe şi Miroliubivka din regiunea respectivă.

"În direcţia Herson, oricât de straniu ar părea, totul este sub control. Da, naziştii (forţele ucrainene) au înaintat un pic. Dar sistemul nostru de apărare funcţionează. Prin urmare, fără panică, indiferent de ce spun ei, noi suntem pe teritoriul regiunii Herson", a declarat responsabilul prorus.

Herson este una dintre cele patru regiuni ucrainene, împreună cu Zaporojie, în sud, Doneţk şi Lugansk, în est, anexate ilegal vineri de Rusia, anexare care urmează să fie confirmată astăzi de Duma de Stat (camera inferioară) într-o sesiune plenară, iar mâine de Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb