Ucraina îşi închide frontierele după primul deces din cauza COVID-19

A.M.
Internaţional / 13 martie 2020

Ucraina îşi închide frontierele după primul deces din cauza COVID-19

Ucraina a anunţat, vineri, închiderea frontierelor timp de cel puţin două săptămâni, în urma înregistrării primului deces din cauza noului coronavirus dintre cele doar trei cazuri de contaminare, relatează AFP.

Secretarul Consiliului ucrainean de Securitate Naţională şi Apărare Oleksii Danilov a anunţat că ucrainenii care se află în străinătate "se vor putea întoarce", dar că cei care au călătorit în ţări deosebit de afectate de pandemia noului coronavirus urmează să fie plasaţi în carantină.

Autorităţile le-au recomandat joi ucrainenilor să se abţină de la orice călătorie în străinătate.

Ele au anunţat vineri că mai multe cazuri de coronavirus au fost înregistrate în teritoriile separatiste proruse din estul ţării, care nu se află sub controlul Kievului.

Ucraina a dispus săptpmâna aceasta închiderea tuturor şcolilor şi universităţilor.

Adunările publice de peste 200 de persoane au fost interzise, mai puţin caz de "necesitate a statului".

Primarul din Kiev a ordonat să fie închise cinematografele şi alte locuri de divertisment.

Două importante biserici ucrainene le-au recomandat credincioşilor să nu mai sărute icoanele şi să folosească pahare de unică folosinţă pentru împărtăşanie, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Păi... ce graniță România Ucraina.?! România a avut granițe corecte cu Ceho-Slovacia și Polonia, în nord și în Nord Vest. *.. * Ucraina vecina noastră?? Ne-a făcut-o în 1940 iulie 26-28, Stalin alias Moscova. Insula Șerpilor ce caută din 1954 la ei? ; că pe lângă insula asta au acaparat și ' câmpuri 'petrolifere Maritime. Constantinescule,Constantinesc ule, MILICĂ...ce ai facut bre în 1997.? Ai cedat/semnat : Graniți, Bucovini,Basarabii fără plajă la Marea Neagră, șerpii din insulă...

    1. Că uite de ce a 'năvălit' virusul ăsta peste lume-n țări și mări.!.. nu e de vină China,nici sărmanul ăla (nevăzător) de liliac mușcat de șarpe!. Nu-i de la Mama Natură, ' E' de la Mama ISTORIE...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb