Ucraina manifestă un interes prudent pentru planul de pace chinez

Ucraina manifestă un interes prudent pentru planul de pace chinez

G.D.
Internaţional / 21 februarie 2023

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a manifestat astăzi un interes prudent faţă de planul de pace pregătit de China pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean, îndemnând totodată Beijingul să nu ajute Rusia să submineze "integritatea teritorială" a Ucrainei, relatează AFP, conform Agerpres.

Kuleba a avut în timpul Conferinţei de Securitate de la Munchen, desfăşurată la finalul săptămânii trecute, o discuţie cu cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi. Acesta din urmă a sosit astăzi la Moscova, unde a avut deja o întrevedere cu şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, se va întâlni mâine cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi ar putea fi primit inclusiv de preşedintele Vladimir Putin, întâlnire deocamdată neconfirmată, fiind menţionată de Kremlin doar ca fiind posibilă.

Wang Yi "mi-a împărtăşit elemente-cheie ale planului de pace chinez", a spus Kuleba în faţa presei la Bruxelles, după o reuniune cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

"Aşteptăm să primim acest text pentru a-l studia în detaliu, pentru că nu putem trage concluzii doar după o prezentare orală. Odată ce vom fi primit documentul, îl vom examina în profunzime şi vom trage propriile noastre concluzii", a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.

Însă el a amintit mai departe formula de pace în zece puncte propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Noi credem că aceasta este calea de urmat, completă, concisă şi eficace", a indicat Dmitro Kuleba.

În acel plan de pace enunţat de Zelenski, acesta îi cere Rusiei să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei, aşadar Moscova să accepte înfrângerea. De partea sa, Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

Dar "cred că există un element comun al Ucrainei şi Chinei: principiul integrităţii teritoriale", a mai remarcat astăzi ministrul ucrainean de externe. "Nu este doar un element, este o piatră de temelie", a estimat el.

"Tot ceea ce China a făcut şi va face în contextul agresiunii ruse contre Ucrainei, dacă lăsăm la o parte retorica politică şi examinăm acţiunile, ar trebui să urmărească apărarea principiului integrităţii teritoriale", a insistat Kuleba.

"Dacă o ţară din lume ajută Rusia să distrugă integritatea teritorială a Ucrainei, atunci mesajul este clar: oricine altcineva ar putea să o facă în orice altă situaţie specifică, în lume", a continuat el, după ce Zelenski a avertizat ieri într-un interviu China să nu susţină Rusia în războiul din Ucraina, întrucât s-ar ajunge astfel la război mondial.

Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat astăzi la o conferinţă de presă la Beijing că ţara sa este "profund preocupată de faptul că conflictul (în Ucraina) se intensifică şi devine chiar incontrolabil".

China a promis că va publica propunerea sa de "soluţionare politică" a acestui conflict săptămâna aceasta, înaintea împlinirii pe 24 februarie a unui an de când Rusia a atacat Ucraina.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dar pe cine intereseaza parerea Ucrainei,

    un stat in FALIMENT financiar care nu poate 

    platii salarii,pensii,dobanzi si rate la imprumut de stat, 

    EXISTA din MILA banilor cetatenilor occidentali,

    DAR PANA CAND ??!! 

    1. SUA traiesc din "ajutor social" de zeci de ani! Daca intra si Ucraina in "federal debt", ce mai conteaza? Baiu-i ca se cam gata tarlaua babetului. Circarul de la Kiev e dependent de senil, iar senilul e deja istorie. De ceva vreme, doar ca trebuie tinut in fereastra cat mai e de "recoltat" ceva pensie!

      cantec vechi de sute de ani, occidentul e deja invins dar inca nu o stie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb