UCRAINA: Parlamentul aprobă numirea lui Oleksii Reznikov ca ministru al apărării

G.B
Internaţional / 4 noiembrie 2021

sursa foto: Twitter

sursa foto: Twitter

Rada Supremă, parlamentul ucrainean, a aprobat astăzi numirea lui Oleksii Reznikov, candidatul propus de preşedintele Volodimir Zelenski, în postul de ministru al apărării, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Reznikov, în vârstă de 55 de ani, fost avocat şi până acum vicepremier responsabil pentru regiunile separatiste din estul ţării şi pentru peninsula Crimeea, îi va succeda în funcţie lui Andrii Taran.

Taran a demisionat în această săptămână după ce performanţa sa în materie de reforme a fost criticată de deputaţi atât din opoziţie, cât şi de la putere.

Împreună cu Taran au mai demisionat alţi patru miniştri, în cadrul unei remanieri a executivului de la Kiev.

Numirea lui Reznikov intervine într-un moment în care Ucraina afirmă că Rusia a lăsat trupe în apropierea graniţei sale după recentele manevre militare de amploare, numărul soldaţilor ruşi din zonă totalizând în prezent 90.000.

Statele Unite au apreciat că mişcările de trupe ruse sunt semnificative, dar nu 'făţiş agresive'.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb