UCRAINA: Poroşenko promite reacţii împotriva separatiştilor care au doborât un avion militar

Internaţional / 15 iunie 2014

Poroşenko promite reacţii împotriva separatiştilor care au doborât un avion militar

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat ieri doliu naţional pentru ziua de astăzi după ce 49 de militari au fost ucişi în urma doborârii unui avion de transport al armatei de către insurgenţii proruşi, scrie presa internaţională.

Totodată, Poroşenko a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate Naţională. "Toţi cei implicaţi în acest act terorist cinic de o asemenea anvergură vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, dar teroriştii vor primi un răspuns adecvat", a punctat liderul de la Kiev.

Avionul Iliuşin Il-76 a fost doborât în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1, la aterizarea pe aeroportul din oraşul Lugansk, unul dintre bastioanele rebelilor proruşi. Aceştia au recunoscut că au tras două rachete spre aparatul de zbor, care avea la bord 40 de soldaţi din trupele de elită şi 9 membri ai echipajului.

După o scurtă perioadă de calm la mijlocul acestei săptămâni, pe fondul eforturilor diplomatice de pace, confruntările dintre trupele ucrainene şi miliţiile separatiste proruse s-au intensificat din nou în ultimele zile. Vineri, SUA au acuzat Rusia că ar fi furnizat insurgenţilor din Ucraina echipamente militare, inclusiv tancuri şi lansatoare de rachete.

Poroşenko, ţinta unui atentat cu bombă

Gărzile de corp ale preşedintelui Petro Poroşenko au dezamorsat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un puternic dispozitiv explozibil descoperit în apropierea sediului administraţiei prezidenţiale, scrie Reuters, citând o sursă din serviciile de pază de la Kiev.

Sursa Reuters a precizat că aparatul a fost găsit în apropierea porţii de acces al autovehiculelor prezidenţiale. Dispozitivul se afla într-un container, alături de cinci grenade şi un kilogram de piuliţe. Sursa, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, nu a dat detalii suplimentare. Administraţia prezidenţială de la Kiev nu a emis un punct de vedere oficial.

Petro Poroşenko a depus jurământul săptămâna trecută, după ce a câştigat alegerile de pe 25 mai. Predecesorul său ales, Viktor Ianukovici, a fost răsturnat de la putere la sfârşitul lui februarie de protestatarii prooccidentali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb