Ucraina recunoaşte că nu are nicio speranţă de a folosi avioane de luptă F-16 în acest an

T.B.
Internaţional / 17 august 2023

Ucraina recunoaşte că nu are nicio speranţă de a folosi avioane de luptă F-16 în acest an

Ucraina nu va putea opera avioane de luptă F-16 construite în SUA în toamna şi iarna viitoare, a declarat miercuri seara, la televiziunea naţională, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, Iuri Ihnat, relatează Reuters, conform news.ro.

"Este deja evident că nu vom putea apăra Ucraina cu avioane de luptă F-16 în această toamnă şi iarnă", a declarat Ihnat în cadrul unui teledon comun difuzat de canalele ucrainene. "Aveam mari speranţe pentru acest avion, că va deveni parte a apărării aeriene, capabil să ne protejeze de rachetele Rusiei şi de dronele teroriste", a adăugat Ihnat.

Ucraina a cerut în repetate rânduri aliaţilor săi occidentali avioane F-16, ceea ce, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ar fi un semnal că invazia Rusiei se va încheia cu o înfrângere.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a aprobat în luna mai programe de pregătire a piloţilor ucraineni pentru F-16, dar până în prezent nu a fost precizat un calendar pentru furnizarea de avioane de război.

Kievul vrea avioane de luptă americane cât mai repede posibil, dar primii piloţi care urmează să fie instruiţi pentru a le manevra probabil că nu vor fi pregătiţi să le piloteze mai devreme de vara anului viitor, a scris săptămâna trecută The Washington Post într-un articol în care menţiona inclusiv centrul de pregătire din România, ce urmează să fie pus la punct împreună cu Olanda, dar care, estimează oficialii americani, va mai dura până să fie gata.

Occidentul afirmă că doreşte să ajute Ucraina să învingă Rusia, dar a insistat în repetate rânduri că nu doreşte să declanşeze o confruntare directă între alianţa militară NATO, susţinută de SUA, şi Moscova.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ia nu “spera” stie sigur ca va…

    de la a vizualiza “speranta” la a stii sigur … e total diferit. 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb