Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat luni că discuţiile din weekend din Arabia Saudită despre războiul din Ucraina au dat o "lovitură uriaşă" Rusiei şi că participanţii au convenit să organizeze o altă întâlnire a consilierilor politici în aproximativ şase săptămâni, relatează Reuters, conform agerpres.ro.
Peste 40 de ţări, printre care China, India, Statele Unite şi ţări europene, dar nu şi Rusia, au luat parte la discuţiile care sunt văzute ca o încercare a Kievului de a construi o coaliţie mai largă de puteri pentru a-şi sprijini viziunea asupra păcii.
"Vom organiza o altă întâlnire în decurs de o lună, o lună şi jumătate, şi ne vom îndrepta spre (organizarea) unui summit", a declarat şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak, la un briefing de presă la Kiev.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promovat un set de 10 principii pe care Kievul doreşte să le servească drept bază pentru pace cu scopul de a pune capăt războiului pe scară largă lansat de Moscova în februarie 2022.
Principiile includ retragerea tuturor trupelor ruseşti şi revenirea întregului teritoriu ucrainean sub controlul Kievului.
Iermak a declarat că toate ţările prezente la discuţiile de la Jeddah sprijină pe deplin independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei şi că doar iniţiativele de pace prezentate de Ucraina au fost discutate la întâlnire.
El a recunoscut că rămâne o lipsă de acord între participanţi cu privire la unele puncte ale formulei de pace a Ucrainei, fără a da mai multe detalii. El a spus că acesta este motivul pentru care un summit nu va avea loc până la sfârşitul acestei luni.
Aceste puncte sunt încă discutate, a precizat Iermak, adăugând că participanţii lucrează la un proiect de document-cadru care va fi adoptat la un viitor summit de pace.
El a mai spus în cadrul briefingului că Rusia a făcut eforturi pentru a perturba discuţiile din Arabia Saudită, dar nu a oferit detalii despre modul în care Moscova a făcut acest lucru.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2023, 20:55)
Pe front Ucraina sta prost,
Marea Contraofensiva e un esec total,
pe frontul de est,zona Harkov conform The Guardian au pierdut mai multe localitati,
cu actiuni izolate cu drone,cat o racheta,sau alte actiuni locale,se incearca
de fapt mentinerea moralului,mai ales a occidentului care da banii+armele
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2023, 22:45)
Si care este acel "oficial ucrainian" mitoman? Ala cu "ghost of kiev"?