UE a adoptat oficial al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include şi interzicerea importului de cărbune

G.U.
Internaţional / 8 aprilie 2022

UE a adoptat oficial al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include şi interzicerea importului de cărbune

Uniunea Europeană a adoptat oficial astăzi al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interdicţii privind importul de cărbune, lemn, produse chimice şi alte bunuri, transmite Reuters.

Printre măsuri se numără şi interdicţia pentru multe nave şi camioane ruseşti să intre în UE, lovind astfel şi mai puternic comerţul, şi blocarea tuturor tranzacţiilor cu patru bănci ruseşti, inclusiv VTB.

Interdicţia privind importurile de cărbune va intra în vigoare începând din a doua săptămână din august. Nu mai pot fi semnate noi contracte începând de astăzi, ziua publicării sancţiunilor în Jurnalul Oficial al UE, notează sursa citată.

Contractele existente se vor încheia până în a doua săptămână din august, ceea ce înseamnă că Rusia poate continua să primească plăţi de la UE pentru exporturile de cărbune până atunci.

"Aceste noi sancţiuni au fost adoptate în urma atrocităţilor comise de forţele armate ruse la Bucea şi în alte locuri (din Ucraina) aflate sub ocupaţia rusă", a precizat într-un comunicat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

Kremlinul susţine că acuzaţiile occidentale că forţele ruseşti au comis crime de război prin executarea de civili în oraşul ucrainean Bucea sunt un "fals" menit a denigra armata rusă.

Pe lângă de cărbune, noile sancţiuni ale UE interzic importurile din Rusia de multe alte bunuri şi produse, cum ar fi lemn, ciment, fertilizatori, fructe de mare şi alcool, în valoare totală de 5,5 miliarde de euro pe an.

De asemenea, UE a restricţionat de asemenea exportul spre UE pentru o serie de produse, printre care combustibil de avioane, calculatoare cuantice, semiconductori avansaţi, electronice, software, echipamente fine şi echipamente de transport, pentru o valoare totală de zece miliarde de euro pe an.

Totodată, sancţiunile interzic companiilor ruseşti să participe la achiziţii publice în UE şi extind interdicţiile de utilizare a criptomonedelor care sunt considerate un mijloc potenţial de eludare a sancţiunilor.

Comisia Europeană a precizat că alte 217 persoane au fost adăugate pe lista neagră a UE ca parte a noului pachet de sancţiuni, ceea ce înseamnă că activele lor în UE vor fi îngheţate şi vor fi supuse interdicţiilor de călătorie în UE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Am citit de dimineata în Bursa ca Parlamentul Ue a votat așa ceva. Și acum pe repede înainte s-a aprobat.

    Stahanovistii din Urss erau mici copii:) 

    E cazul ca Valea Jiului sa revină în galerii ca sa dea Ue carbune sau continuam cu aberația resurselor alternative?

    Make love not war:)) ca vine frigul. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb