UE ameninţă Nigerul cu suspendarea ajutorului financiar

F.D.
Internaţional / 28 iulie 2023

UE ameninţă Nigerul cu suspendarea ajutorului financiar

Comisia Europeană a ameninţat vineri junta militară din Niger că va suspenda ajutorul financiar pentru această ţară, unde preşedintele Mohamed Bazoum, aliat al Occidentului în regiunea Sahel, a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat militară, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Orice ruptură a ordinii constituţionale va avea consecinţe asupra cooperării între UE şi Niger, inclusiv suspendarea imediată a oricărui sprijin bugetar", a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a adăugat că înlăturarea preşedintelui Bazoum reprezintă "o atingere gravă adusă stabilităţii şi democraţiei".

În timpul unei vizite efectuate în Niger cu trei săptămâni în urmă, Borrell a descris această ţară drept un "partener exemplar" al UE. "Niger este partenerul nostru privilegiat în Sahel, o regiune care se confruntă cu o derivă autoritară preocupantă. Această ţară este o oază de stabilitate, care se bucură de o viziune de guvernare şi de dezvoltare pe care trebuie să o sprijinim", a mai spus atunci şeful diplomaţiei UE.

Şeful gărzii prezidenţiale din Niger, generalul Abdourahamane Tchiani, s-a proclamat vineri şef al statului, ca preşedinte al "Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei", junta ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, care este sechestrat de miercuri dimineaţa în reşedinţa sa din capitala Niamey.

Într-un discurs televizat, generalul Tchiani a justificat lovitura de stat prin degradarea situaţiei de securitate, proasta guvernare şi corupţia administraţiei preşedintelui înlăturat.

După ţările vecine Mali şi Burkina Faso, Nigerul este acum a treia ţară din Sahel confruntată cu atacurile grupărilor jihadiste ce cunoaşte o lovitură de stat. După loviturile de stat din celelalte două ţări, juntele care au preluat puterea acolo au cerut Franţei să-şi retragă trupele şi au iniţiat o apropiere de Rusia. Niger a rămas astfel unul dintre ultimii aliaţi ai Occidentului în Sahel, iar Franţa are desfăşuraţi în această ţară circa 1.500 de militari, după ce şi-a retras trupele din Mali şi Burkina Faso.

Puciştii care au preluat puterea în Niger au închis graniţele, au suspendat Constituţia, au preluat atribuţiilor puterilor legislativă şi executivă şi au avertizat împotriva "oricărei intervenţii militare străine". Ei au transmis joi un protest Franţei, după ce un avion militar de transport al armatei franceze a aterizat în Niger, în pofida interdicţiilor impuse.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "UE ameninţă Nigerul"

    ce atitudine democratica fata de un stat "independent"

    1. Când ai nevoie și pentru a putea fi democrație în Africa este dificil cu ajutoare alimentare și financiar e, ei vor ARME ȘI UN PUTIN DE culoare,

      Ca sa ai democratie trebuie sa respecti regulile. Cand apare anarhia, face reguli democratia.

      Capisci? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb