UE analizează o serie de plângeri contra Disneyland Paris, care îşi apără însă politica de preţuri

Elena Deacu
Internaţional / 29 iulie 2015

Parcul de distracţii Disneyland din Paris şi-a apărat miercuri politica de preţuri, după ce Comisia Europeană anunţase în ajun că analizează plângeri din partea consumatorilor referitoare la existenţa unor tarife diferite în funcţie de cetăţenia clienţilor, relatează AFP şi EFE.

Tarifele sunt aceleaşi pentru toţi vizitatorii, indiferent de statul în care îşi au reşedinţa, şi numai promoţiile pot varia în funcţie de ţară, a declarat, pentru AFP, Julien Kauffmann, vicepreşedinte al Disneyland Paris.

'Fundamental, nevoile nu sunt aceleaşi în toate ţările: în Italia sau în Spania, vom face oferte care se referă mai degrabă la restaurante sau la transport gratuit, pe când în Franţa, unde oamenii vin adesea cu propria lor maşină, se va face aceeaşi reducere, dar va fi aplicată la preţul camerei', a explicat el.

În plus, grupul se adaptează 'la planificarea rezervărilor făcute de clienţi cu obiceiuri foarte deosebite: un britanic îşi va face rezervarea pentru vacanţă cu şase luni sau un an înainte, pe când un francez cu numai patru-şase săptămâni mai devreme'. Prin urmare - a continuat reprezentantul Euro Disney, 'dacă vă uitaţi astăzi pe pagina noastră web din Marea Britanie, veţi găsi promoţii care vor viza anul viitor, şi, dacă deschideţi în acelaşi timp portalul franţuzesc, veţi vedea oferte pentru vara anului curent'.

'În acest moment, studiem un număr de plângeri, inclusiv câteva contra Disneyland Paris', a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Lucia Caudet, citată de Reuters şi DPA. Ea a precizat că reclamaţiile provin atât de la persoane, cât şi de la asociaţii naţionale ale consumatorilor şi că 's-a analizat situaţia de la alte parcuri de distracţii, dar nu s-au descoperit diferenţe de preţ atât de mari'.

Disneyland Paris este proprietate a companiei Euro Disney şi a primit, anul trecut 14,2 milioane de turişti, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din Europa. Jumătate dintre vizitatori sunt din Franţa, 16 % din total provin din Marea Britanie şi 3% din Germania.

Potrivit unui articol apărut în 'Financial Times', consumatorii francezi au plătit 1.346 de euro pentru un pachet premium la Disneyland Paris, aceeaşi ofertă fiind vândută însă cu 1.870 pentru britanici şi cu 2.447 de euro pentru germani. Marea problemă sunt în special tarifele de pe internet.

Disneyland Paris a afirmat miercuri că nu a primit 'pentru moment, nicio notificare din partea Comisiei Europene sau a guvernului francez', dar a asigurat că, atunci când i se va cere, îşi va prezenta politica de preţuri într-o manieră cât se poate de transparentă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb