UE aprobă participarea SUA, Canadei şi Norvegiei la un proiect european privind mobilitatea militară

S.B.
Internaţional / 6 mai 2021

UE aprobă participarea SUA, Canadei şi Norvegiei la un proiect european privind mobilitatea militară

Miniştrii Apărării statelor membre UE au aprobat joi participarea Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei - state membre NATO - la un proiect european vizând o accelerare a mobilităţii trupelor în Europa, informează news.ro.

"Este un subiect important nu doar pentru UE, ci şi pentru NATO", a subliniat ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK.

NATO a cerut statelor membre UE să faciliteze deplasarea unor trupe din Statele Unite şi Canada.

Este vorba despre "un salt înainte în cooperarea concretă, atunci când este vorba despre garantarea faptului că trupe pot fi desfăşurate în Europa în afara frontierelor naţionale", subliniază ministrul german.

UE s-a dotat în 2017 cu posibilitatea unei Cooperări Structurate Permanente (PESCO, în engleză) care permite unui grup de ţări să-şi dezvolte cooperarea în domeniul apărării.

"Este un instrument destinat statelor membre ale Uniunii Europene, însă el poate fi deschis unor terţe ţări, dacă acestea respectă condiţiile politice, iar participarea lor reprezintă o valoare adăugată", subliniază un oficial european.

Mobilitatea militarilor este unul dintre aspectele concrete ale cooperării UE cu NATO, din care fac parte 21 de state membre ale Uniunii.

Importanţa mişcării trupelor pe continent a luat amploare din cauza agresivităţii de care dă dovadă Rusia după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea şi susţinerea separatiştilor proruşi în Războul din Ucraina.

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Securitate Josep Borrell dă asigurări că acest proiect comun cu privire la mobilitate "va face apărarea UE mai eficientă şi va contribui la securitatea noastră".

UE a alocat 1,7 miliarde de euro - în următorii şapte ani - unei consolidări a "mobilităţii militare" printr-o modernizare a unor infrastructuri precum porturi, căi ferate şi drumuri.

Proeictul - condus de către Olanda - vizează o reducere a termenelor de aşteptare birocratice a deplasărilor transfrontaliere a trupelor.

"Primirea acestor trei parteneri-cheie ai UE şi aliaţi în NATO în proiectul UE prezintă o mare importanţă pentru legătura transatlantică şi va contibui la o consolidare a cooperării UE-NATO în acest domeniu", subliniază Ministerul olandez al Apărării.

Aproape toate statele membre UE - mai puţun Danemarca şi Malta - au semnat acordul care instituie Cooperarea Structurată Permanentă, la care Regatul Unit nu a aderat.

Aproximativ 50 de proiecte au fost aprobate în domeniile formării, operaţiunilor terestre, maritme şi aeriene, apărării cibernetice şi sistemelor de comandament, susţinerii şi spaţiului.

Franţa, Italia, Spania şi Germania sunt ţările cele mai implicate.

Cele patru state susţin, împreună cu alte zece state, înfiinţarea unei Forţe de intervenţie rapidă - de 5.000 de oameni -, iar această propunere urma să fie discutată prima oară joi de către miniştri ai Apărării cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb