UE înfiinţează noi autorităţi de supraveghere financiară

Cătălin Deacu
Internaţional / 20 noiembrie 2010

Consiliul Uniunii Europene a adoptat legislaţia de înfiinţare a Consiliului European pentru Riscuri Sistemice şi a trei noi autorităţi de supraveghere financiară.

Consiliul pentru Riscuri Sistemice va asigura supravegherea macro-prudenţială a sistemului financiar, iar cele trei noi autorităţi vor avea ca atribuţii supravegherea băncilor, a companiilor de asigurări şi a pieţelor financiare, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), remis redacţiei.

Noul sistem urmează să fie operaţional de la 1 ianuarie 2011.

În documentul citat, reprezentanţii DAE au explicat: "Prin adoptarea acestui pachet legislativ, Uniunea Europeană propune un set de măsuri concrete menite să asigure stabilitatea financiară în întreaga Uniune, să garanteze aplicarea aceloraşi norme tehnice de bază şi să asigure respectarea lor cu consecvenţă, având în vedere necesitatea de a identifica riscurile din sistem într-o etapă timpurie şi de a putea acţiona coordonat, în mod mult mai eficient, în situaţii de urgenţă. De asemenea, noile prevederi vor contribui la soluţionarea dezacordurilor apărute între autorităţile de supraveghere".

Consiliul European pentru Riscuri Sistemice a fost creat, conform DAE, în scopul de a monitoriza şi a avertiza cu privire la acumularea de riscuri în economia europeană.

"Rolul Consiliului European pentru Riscuri Sistemice va fi acela de a monitoriza şi evalua potenţialele riscuri ce ameninţă stabilitatea sistemului financiar, iar, în caz de nevoie, de a emite către statele membre şi autorităţile europene de supraveghere avertismente cu privire la riscurile sistemice susceptibile de a se acumula şi recomandări cu privire la măsurile care se impun în vederea gestionării riscurilor respective", conform DAE.

Consiliul va fi condus pentru o perioadă de cinci ani de către preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE). Consiliul general al Consiliului va fi alcătuit din preşedintele şi vicepreşedintele instituţiei, guvernatorii băncilor centrale ale celor 27 statelor membre, preşedintele sau vicepreşedintele BCE, preşedinţii celor trei noi autorităţi europene de supraveghere şi un membru al Comisiei Europene.

Cele trei noi autorităţi vor face parte din Sistemul european al supraveghetorilor financiari (SESF). "Sistemul constă dintr-o reţea de autorităţi naţionale de supraveghere care lucrează în strânsă cooperare cu noile Autorităţi europene de supraveghere, create prin transformarea Comitetelor existente pentru sectorul bancar, cel al valorilor mobiliare şi cel al asigurărilor şi pensiilor ocupaţionale", au mai arătat reprezentanţii DAE.

Consiliul European pentru Riscuri Sistemice şi Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale vor avea sediul la Frankfurt, Autoritatea Bancară Europeană la Londra şi Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe la Paris.

Noile autorităţi de supraveghere financiară

- Autoritate bancară europeană

- Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale

- Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb