UE limitează exportul de echipament de supraveghere către Hong Kong

A.P.
Miscellanea / 29 iulie 2020

UE limitează exportul de echipament de supraveghere către Hong Kong

Uniunea Europeană (UE) urmează să limiteze exportul de echipament ce poate fi folosit în supraveghere şi reprimare la Hong Kong, cu scopul de a denunţa aplicarea legii securităţii impuse de Beijing, potrivit unei surse diplomatice, iar legea chineză urmează să aibă "un impact" asupra relaţiilor UE cu China, a avertizat Josep Borrell, relatează AFP, preluat de News.

Această măsură şi un număr de dispoziţii în vederea unei susţineri a populaţiei Hong Kongului au fost adoptate oficial, marţi seara, de către statele membre UE, potrivit sursei diplomatice de la Bruxelles citate.

Ele au fost discutate de către miniştrii de Externe din UE în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, la 13 iulie, scrie AFP.

Aplicarea începând de la 30 iunie a legii securităţii impuse de Beijing Hong Kongului provoacă "îngrijorări grave", au avertizat Cei 27 în concluziile adoptate marţi.

"UE este deosenit de îngrijorată de puternica eroziune a drepturilor şi libertăţilor care urmai să fie protejate cel puţin până în 2047", se subliniază în text.

Europenii sunt îngrijoraţi, de asemenea, de "dispoziţiile extrateritoriale" ale controversatei legi chineze.

Această lege va avea "un impact" asupra relaţiilor UE cu China, a avertizat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell.

Europenii ş-au coordonat acţiunea, iar seria de măsuri a fost elaborată de către ambasadorii Celor 27 la Bruxelles şi a fost supusă aprobării capitalelor, a precizat sursa diplomatică citată.

"Obiectivul diverselor măsuri este să exprime o susţinere politică a autonomiei Hong Kongului, în virtutea principiului «o ţară, două sisteme» şi solidaritatea faţă de locuitorii Hong Kongului", se arată în text.

UE intenţionează să urmărească alegerile prevăzute la 6 septembrie la Hong Kong şi consideră "esenţial" ca scrutinul să se desfăşoare "într-un mediu care sărămână favorabil exercitării drepturilor şi libertăţilor democratice înscrise în Legea fundamentală".

"Noi considerăm logic să tratăm Hong Kongul la fel ca pe China continentală", care este deja afectată de acest tip de măsuri, a insistat într-o reuniune cu omologii săi ministrul german de Externe Heiko Maas.

O parte a măsurilor aprobate marţi de UE vizează să susţină populaţia fostei colonii britanice şi să-i permită să vină cu uşurinţă în Europa, prin eliberarea de vize, prin burse şi schimburi universitare.

China a anunţat marţi suspendarea acordurilor de extrădare ale Hong Kongului cu trei ţări occidentale - Marea Britanie, Canada şi Australia, critice faţă de acţiunile Beijingului la Hong Kong.

Legea securităţii naţionale impusă de regimul comunist al lui Xi Jinping a intrat în vigoare la 30 iunie. Ea sancţionează "subversiunea, secesiunea, terorismul şi complicitatea cu forţe străine" cu scopul de a reprima contestarea în fosta colonie britanică.

Ea face opoziţia democrată locală să se teamă de un recul grav al libertăţilor aflate în vigoare în acest teritoriu chinez semiautonom cu 7,5 milioane de locuitori, restituit de către Regatul Unit Chinei în 1997.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb