UE pune presiune pe Ungaria

Vlad F. Dumea
Internaţional / 26 ianuarie 2012

Datoria crescândă a unui stat membru nu este, în mod tipic, o evoluţie pozitivă pentru UE, însă în cazul Ungariei, puternic afectat de criză, datoria a devenit un atu imporant pentru Bruxelles, relatează Prague Post. UE caută să-l controleze pe premierul Viktor Orban, ale cărui politici populiste sunt văzute ca fiind dăunătoare pentru ţara sa şi dezvoltarea ei democratică.

Reacţionând controversatei legislaţii, care este percepută extrem de vătămă pentru independeţa instituţiilor cheie ale Ungariei, precum Justiţia sau Banca Centrală, Comisia Europeană (CE) a lansat o serie de atacuri legale împotriva ţării, pe 18 ianuarie, într-un efort de a re-aduce politicile lui Orban în linie cu principiile UE.

"Dorim ca Ungaria să continue să fie un membru responsabil al Uniunii Europene", a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, în cadrul unei sesiuni a Parlamentului European din 18 ianuarie, adăugând: "Comisia nu doreşte nici umbră de îndoială asupra democraţiei unui stat membru".

Anunţul a stârnit manifestaţii majore în Budapesta, unde aproximativ 100.000 de suporteri pro-guvernamentali au cântat slogane anti-UE, marşând pe străzi, demonstrând popularitatea puternică a lui Orban în ţară.

Dacă procedurile actuale de infringement eşuează să rezulte în reforme reale, UE are dreptul de a invoca articolul 7 al tratatului de accesiune, deposedând Ungaria de drepturile sale de vot ca stat membru, potrivit lui Piotr Maciej Kaczynksi, din partea Centrului pentru Studiul Politicilor Europene, care a adăugat: "Ceea ce este la mijloc este democraţia Ungariei".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb